Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Mai multe zboruri internaționale vor fi reluate din 15 iunie

Mai multe zboruri internaționale vor fi reluate din 15 iunie

Mai multe zboruri internaționale vor fi reluate începând cu 15 iunie, potrivit unui comunicat al Ministerului Transporturilor.

"Pe baza propunerii Institutului Naţional de Sănătate Publică (INSP), Comitetul National pentru Situaţii de Urgenta (CNSU) va hotărî cu privire la ridicarea restricţiilor de zbor şi reluarea traficului aerian, dar şi lista ţărilor către/dinspre care, începând cu 15 iunie 2020, se vor relua zborurile", se arată în document.

Este vorba de Vor fAustria, Belgia, Confederaţia Elveţiană, Franţa, Germania, Iran, Italia, Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, Regatul Ţărilor de Jos, Spania, Statele Unite ale Americii şi Turcia

Lista se stabileşte de INSP pe baza mediei zilnice raportată la un milion de locuitori, cu referire la situaţia în care acesta nu este mai mare de 5 cazuri noi/ un milion de locuitori, în ultimele 14 zile.

În timpul stării de urgenţă (16 martie-14 mai), au fost impuse mai multe restricţii şi limitări de drepturi: limitarea circulaţiei persoanelor şi suspendarea călătoriilor în străinătate. 

Din 15 mai, o serie de restricţii au fost ridicate, gradual, din două în două săptămâni, în funcţie de evoluţia epidemiologică.

Premierul Ludovic Orban a anunţat, la 11 iunie, că Guvernul va aproba săptămâna viitoare, în următoarea şedinţă, prelungirea stării de alertă după data de 16 iunie. "Hotărârea de Guvern va fi publicată în Monitorul Oficial în cursul zilei de 16 iunie. Starea de alertă este indispensabilă pentru a putea menţine în vigoare toate reglementările care sunt necesare pentru a garanta protecţia sănătăţii şi vieţii cetăţenilor", a explicat Orban în şedinţa de guvern din 11 iunie 2020. 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri