Jurnalul.ro Ştiri Politică MAI va avea noi elicoptere pentru operaţiuni medicale şi de căutare-salvare, potrivit unui comunicat al Guvernului

MAI va avea noi elicoptere pentru operaţiuni medicale şi de căutare-salvare, potrivit unui comunicat al Guvernului

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) va beneficia de noi elicoptere pentru operaţiuni medicale şi de căutare-salvare, potrivit unui comunicat al Guvernului transmis AGERPRES.

Luni a avut loc semnarea acordului-cadru de furnizare a unor elicoptere uşoare, echipate corespunzător pentru operaţiuni medicale şi de căutare-salvare în mediul montan sau medii greu accesibile, eveniment la care a participat şi premierul Viorica Dăncilă.

Proiectul este finanţat din fonduri europene, este valabil pentru o perioadă de 48 de luni şi are ca obiectiv achiziţionarea, în total, a zece elicoptere pentru operaţiuni medicale şi de căutare-salvare.

În prima etapă vor fi achiziţionate patru elicoptere uşoare multifuncţionale, complet echipate pentru misiuni aero-medicale şi de căutare-salvare în mediul montan sau medii greu accesibile, urmând ca în a doua etapă să fie achiziţionate alte şase, precizează sursa citată.

Acordul-cadru a fost semnat, din partea Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, de generalul de brigadă Dan-Paul Iamandi, din partea Inspectoratului General de Aviaţie, de comandorul Cătălin-Paul Dache şi din partea Airbus Helicopters România (promitent furnizor), de către directorul comercial Radu Homorozeanu.

"Achiziţionarea elicopterelor noi echipate complet pentru intervenţii în caz de urgenţă este un demers imperativ în condiţiile în care flota de care dispun în acest moment autorităţile este insuficientă pentru a răspunde intervenţiilor medicale şi de căutare-salvare şi, în special, pentru operaţiunile de salvare montană. Facem un pas important care se adaugă celorlalte demersuri ce fac parte dintr-un nou concept al managementului pentru situaţii de urgenţă - VIZIUNE 2020", a subliniat prim-ministrul.

Proiectul Viziune 2020 este finanţat prin Programul Operaţional Infrastructură Mare şi are drept obiectiv dotarea cu tehnică de intervenţie, în scopul reducerii timpului de răspuns în situaţii de urgenţă şi asigurarea unei reacţii rapide şi eficiente la dezastre a echipajelor de intervenţie. Proiectul presupune trei paliere de dezvoltare prin achiziţionarea tehnicii care să susţină intervenţiile în mediile aerian, terestru şi maritim.

Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă a fost desemnat unitate de achiziţii centralizată pentru achiziţia de elicoptere uşoare, medii şi grele, precum şi a unui simulator de zbor destinat Inspectoratului General de Aviaţie, necesare pregătirii şi executării misiunilor în situaţii de urgenţă.

Inspectoratul General de Aviaţie este autoritate contractantă pentru încheierea contractelor subsecvente.

La evenimentul de semnare a acordului-cadru, desfăşurat la Palatul Victoria, au mai participat ministrul Fondurilor Europene, Roxana Mânzatu, ministrul Afacerilor Interne, Nicolae Moga, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, dr. Raed Arafat, secretarul de stat din ministerul Sănătăţii Rodica Nassar, ambasadorul Franţei, Michele Ramis, ambasadorul Germaniei, Cord Meier-Klodt, reprezentanţi ai IGSU, IGA şi ai Airbus Helicopters România.

Ministerul Afacerilor Interne, prin operatorul său aerian - Inspectoratul General de Aviaţie -, dispune în prezent de 22 de aeronave, respectiv 20 de elicoptere şi două avioane, reprezentând un grad general de asigurare de 56% faţă de totalul prevăzut în Strategia dezvoltării aviaţiei Ministerului Afacerilor Interne 2010-2020, aprobată prin Hotărârea Consiliului Suprem de Apărare a Ţării nr. 132.496/05.10.2010.

Din totalul de 14 elicoptere uşoare aflate în dotare, zece sunt destinate executării misiunilor aeromedicale, dar niciuna dintre aceste aeronave nu este echipată conform specificului misiunilor de căutare-salvare, respectiv misiunilor de salvare din medii montane, din mediul maritim sau din medii greu accesibile.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri