Jurnalul.ro Bani şi Afaceri Economie Majoritatea elevilor români pun bani deoparte. Educația financiară se face doar în familie

Majoritatea elevilor români pun bani deoparte. Educația financiară se face doar în familie

Peste 85% dintre elevii de gimnaziu şi liceu pun bani deoparte, iar 90% dintre ei au învăţat doar în familie noţiuni de educaţie financiară, potrivit unui studiu realizat de Banca Comercială Română (BCR).
Cercetarea privește nivelul educaţiei financiare a elevilor din România, în cadrul programului Şcoala de Bani. Dintre cei peste 8.000 de participanţi la studiu (elevi cu vârste între 11 şi 19 ani, din întreaga ţară), aproape 90% au învăţat în familie cum să îşi organizeze banii. Cu toate acestea, 70% dintre ei şi-ar dori să participe la cursuri de educaţie financiară şi consideră utilă introducerea acestora în programa şcolară.

"Prin acest studiu ne-am dorit să aflăm care este nivelul educaţiei financiare în rândul elevilor din România, dar, în acelaşi timp, să vedem cât de mare este interesul acestora pentru cursurile de educaţie financiară. Rezultatele ne-au bucurat, pentru că elevii înţeleg importanţa educaţiei financiare, cred că trebuie să ştie cum să aibă grijă de banii lor şi ne motivează să continuăm ceea ce facem cu pasiune de peste trei ani de zile prin Şcoala de Bani - să oferim ateliere gratuite de educaţie financiară pentru toţi românii", a declarat Nicoleta Deliu, coordonatoarea proiectului.

Familia este atât principala sursă de bani pentru tinerii implicaţi în cercetarea BCR, cât şi principala sursă de educaţie financiară. Printre cele mai întâlnite sfaturi pe care elevii le-au primit se numără "banii se fac greu şi se duc repede" (45,92%), "dacă eşti atent cu banii, nu vei avea datorii" (18,44%), "nu trebuie să cheltuieşti din impuls" (13,65%) şi "dacă economiseşti, nu vei fi stresat" (13,51%).

Răspunsurile elevilor indică faptul că majoritatea acestora urmează sfaturile primite, 47,10% dintre ei declarând că încearcă să pună bani deoparte o dată pe săptămână. Deşi cea mai mare parte a participanţilor la studiu au mărturisit că pun bani deoparte o dată pe lună, problema apare la nivelul organizării şi gestionării bugetului: majoritatea elevilor îşi ţin toţi banii în portofel şi nu au un plan de organizare a lor, iar cele mai mari investiţii sunt pe îmbrăcăminte şi încălţăminte.

Prin urmare, 84% dintre copii au învăţat din familie cum să îşi gestioneze banii de buzunar; 66% dintre elevi folosesc banii de buzunar pe alimente şi băuturi la şcoală, mai mult de 85% dintre ei fac economii, 45% folosesc economiile pentru îmbrăcăminte sau încălţăminte, 17% pentru gadgeturi, iar restul pentru cadouri, hobby-uri, educaţie, activităţi sportive şi alte activităţi, peste 60% dintre elevi nu ştiu care este bugetul familiei, iar aproape 50% dintre ei nu ştiu cât cheltuie familia într-o lună.

Peste jumătate dintre respondenţi cred că a fi educat financiar înseamnă să ştie cum să-şi folosească banii. Aproximativ 90% dintre aceștia cunosc noţiuni precum dobândă sau împrumut, conform rezultatelor studiului, tinerii nu sunt încă familiarizaţi cu instrumentele financiare - 12% dintre aceştia folosesc un card bancar.

Studiul a fost realizat în perioada octombrie-noiembrie 2019, pe un eşantion de 8.329 de respondenţi, elevi ai şcolilor din mediul public, băieţi şi fete cu vârste cuprinse între 11 şi 19 ani.

Şcoala de Bani este cel mai amplu program de educaţie financiară din România. În ultimii trei ani, peste 1.000 de angajaţi ai BCR au devenit, în mod voluntar, profesori de educaţie financiară şi au reuşit să ofere astfel de cursuri gratuite către aproximativ 370.000 de români - copii, tineri şi adulţi.

Toate studiile desfăşurate în ultimii doi ani, indiferent de sursă, arată că românii se află pe ultimul loc la educaţie financiară în Europa. Ultimul, realizat de Banca Mondială la nivelul UE şi prezentat în cadrul celei de-a doua ediţii a European Money Week din 2018, a plasat România pe ultimul loc din 127 de ţări calificate ca răspunsuri, cu un procentaj de 22%, în condiţiile unei medii europene de 55%.

 AGERPRES

Subiecte în articol: economii
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri