Mama este întruparea dragostei celei mai pure, dragostea pentru copiii ei. Ea se îngrijorează până moare în fiece clipă pentru starea fiilor ei, se frământă de la grija că odorul ei a scris strâmb primul “a” pe caietul de dictando, până la prezentarea în prima zi la serviciu. Mama ia primul tramvai să-i ducă fiului pacheţelul cu sandviciuri uitat în hol, se gândeşte mereu cum să pună la rostul lor lucrurile în destinul copilului, ajuns la rându-i părinte. Cele mai profunde, eterice, fără interese, lipsite de capricii iubiri sunt iubirea de Mamă şi iubirea de Ţară. Mama l-a îmbărbătat, în poezie, pe fiul Ştefan cel Mare, să nu abandoneze bătălia şi nu l-a primit în Cetatea Neamţului, indicându-i curajos câmpul de luptă. Versurile celebre înnobilau rolul Mamei, chiar dacă istoria a consemnat că scena de la poalele Cetăţii Neamţului nu putea avea loc cu Mama lui Ştefan în rolul principal, fiindcă mama, Doamna Oltea, era moartă de câţiva ani. “Cine are părinţi, pe pământ, nu în gând, mai aude şi-n somn ochii lumii plângând. Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi, astăzi, îmbătrânind, ne e dor de părinţi”. Au trecut câţiva ani de când mama Danielei Gyorfi a murit. După ce 30 de ani cântăreaţa a îngrijit-o cu multă dragoste pe mama ei, ţintuită la pat din pricina paraliziei de la mijloc în jos, Daniela e podidită de lacrimi şi spune că îi e tare dor de mamă. Îşi mai ostoieşte dorul prin cana mamei, artista bea din ea de dor. Filmam pentru emisiunea mea de la Antena 1 cu Daniela Gyorfi într-un moment de vârf al carierei, ne-a rugat să întrerupem câteva minute şi s-a dus să aşeze din nou motanul pe pieptul mamei, ”asta o linişteşte pe mămica”. Când mama a alunecat pe scări şi a paralizat, Daniela era elevă; ca să fie lăsată s-o păzească pe mama ei, în salonul de spital, spăla rufele la doctori. Fuseseră părăsite de tatăl ei şi prima zăpadă o găsea pe Daniela în sandale rupte. Tulburătoare şi iubirea unei asistente apreciate la Fundeni pentru cea care o crescuse, la fel paralizată. O întorcea cu cearşaful şi mama ofta: ”Nu mă ia Dumnezeu, să nu te mai chinuiesc”. Fiica cea sufletistă replica: “Îţi întorc dragostea, tu te-ai chinuit când m-ai crescut, te-ai chinuit şi când erai în muncile naşterii”. A murit mama bolnavă cu linişte în suflet. De la vârsta de 10 ani, fiica aflase că era înfiată de mama adoptivă, care nu a simţit niciodată că inimoasa fiică ştia secretul.