Jurnalul.ro Ştiri Observator MApN: Stadiul şi perspectivele cooperării dintre UE şi NATO, discutate de Grupul Politico-Militar al UE reunit la Bucureşti

MApN: Stadiul şi perspectivele cooperării dintre UE şi NATO, discutate de Grupul Politico-Militar al UE reunit la Bucureşti

Stadiul şi perspectivele cooperării dintre Uniunea Europeană (UE) şi Alianţa Nord Atlantică (NATO) s-au aflat pe agenda Grupului Politico-Militar al Uniunii Europene, care s-a reunit, miercuri şi joi, la Bucureşti, în cadrul unei reuniuni informale, se arată într-un comunicat transmis, joi, de Ministerul Apărării Naţionale (MApN).

Potrivit sursei citate, reuniunea a avut loc în contextul exercitării de către România a Preşedinţiei Consiliului UE, participând reprezentanţii statelor membre, ai Comisiei Europene şi ai Serviciului European de Acţiune Externă al UE.

"Dezbaterile s-au concentrat pe stadiul şi perspectivele cooperării UE - NATO, cu accent pe provocările şi oportunităţile viitoare în domeniul Exerciţiilor Coordonate şi Paralele (PACE - Parallel and Coordinated Exercise). Astfel, în contextul unei dinamici pozitive a cooperării UE-NATO după adoptarea Declaraţiei de la Varşovia în 2016, reuniunea a permis un schimb de opinii substanţial în privinţa perspectivelor de consolidare a cooperării la nivel operaţional, pornind de la colaborarea în teren în cadrul operaţiilor de management al crizelor, precum şi în urma implementării conceptului PACE în anii 2017 şi 2018", se precizează în comunicatul MApN.

De asemenea, în cadrul reuniunii, reprezentantul României a evidenţiat sprijinul Preşedinţiei la Consiliul UE în ceea ce priveşte consolidarea cooperării UE-NATO şi creşterea contribuţiei Uniunii Europene la asigurarea securităţii şi apărării continentului european, în deplina coordonare cu NATO.

AGERPRES

Subiecte în articol: mapn ue nato
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri