Jurnalul.ro Ştiri Politică Marcel Ciolacu, acuzații la adresa liberalilor: Fac ședințe pe la Sinaia și hotărăsc să înceapă un atac la PSD

Marcel Ciolacu, acuzații la adresa liberalilor: Fac ședințe pe la Sinaia și hotărăsc să înceapă un atac la PSD

Liberalii fac „anumite ședințe pe la Sinaia, unde hotărăsc că vinovații trebuie să fie cei de la ANRE și să înceapă un atac la adresa lui Ciolacu, Grindeanu și Rafila”, spune președintele PSD, Marcel Ciolacu.

„Cu toții așteptăm soluția de la această ședință interministerială. Din punctul meu de vedere și al PSD, până la data de 1 septembrie trebuie să avem un act normativ aprobat prin guvern pentru perioada următoare. Există o abordare pe aceste luni în care energia e deja vândută și am văzut că această liberalizare, să nu-i mai spun tâmpită, ci haotică, cum îi spune BNR, a dus, de fapt, la inventarea, din nou, a băieților deștepți din energie. A fost vândută energia cu 3-400 anul trecut, iar azi o cumpărăm cu toții la 3.000. Avem o supraimpozitare la producători, dar și acolo cineva a strecurat în ordonanță să fie luat prețul mediu, astfel încât s-au incadrat sub 450 să fie această supraimpozitare și chiar mi-aș dori ca prim-ministrul să afle cine a strecurat acest preț mediu în ordonanța trecută, să știm și noi cine, subteran, face jocucurile în energie”, spune Marcel Ciolacu.

El precizează că politicile în energie sunt făcute de Ministerul Energiei, care este condus de liberalul Virgil Popescu.

„E posibil să fie o scăpare a ministrului Energiei, dar responsabilitatea e a Ministerului Energiei”, adaugă liderul PSD.

Ciolacu i-a cerut lui Virgil Popescu să prezinte un act normativ până la 1 septembrie „care să reglementeze perioada în care energia e deja vândută și perioada următoare și cred că e cazul să venim cu o perspectivă până în anul 2025”.

„Eu am vrut să fiu foarte clar înțeles și nu am vrut să vin aici cu un joc politic. Înțeleg că partenerii noștri de coaliție fac anumite ședințe pe la Sinaia, unde hotărăsc că vinovații trebuie să fie cei de la ANRE și să înceapă un atac la adresa lui Ciolacu, Grindeanu și Rafila. Nu am nicio problemă, pentru că nu facem balet. Totuși politica înseamnă mai mult dec ât un sport alb și ușotr, dar adevărul e unul singur - politica în energie o face Ministerul Energiei. (...) Nu sunt un fan al celor de la ANRE, dimpotrivă”, mai spune președintele PSD.

Coaliția nu se rupe, apreciază Marcel Ciolacu. El afirmă, însă, că vor exista și remanieri

„În acest moment primul ministru nu a venit cu nicio propunere. Nu cred că este cazul să remanieze fără să anunțe. Nu cred că domnul prim-ministru Ciucă va face vreodată o remaniere fără să mă anunțe”, conchide Marcel Ciolacu.

Subiecte în articol: Marcel Ciolacu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri