„Acesta este un moment de referință nu numai pentru istoria constituțională a României, dar și pentru modul în care înaintașii noștri, deputați și senatori ai Parlamentului României Mari, au reușit să adopte o Constituție a tuturor românilor. Vorbim despre o Constituție pe baza căreia s-a realizat atât unificarea legislativă, cât și cea administrativă, economică sau culturală a țării. Deși Constituția adoptată în urmă cu o sută de ani păstra structura normativă a celei din 1866, ea a fost pe bună dreptate socotită ca o Constituție nouă, care corespundea realităților politice și sociale existente după încheierea primului război mondial. În mod real, România avea nevoie de un astfel de așezământ constituțional, eminamente democratic. Acest text a reușit pe de o parte să păstreze principiile constituționalismului și ale democrației parlamentare garantând efectiv drepturi și libertăți vitale pentru toți cetățenii, indiferent cărui grup etnic aparțineau, dar pe de alta a permis statului să intervină cu eficiență în viața socială și să-și asume răspunderi concrete pentru înfăptuirea intereselor generale ale țării”, spune Marcel Ciolacu.
Unul dintre cele mai puternice principii nou introduse în Constituția din 1923, adaucă liderul PSD, a fost cel al ”domniei legii” ca fundament al statului.
„Tot atunci s-a instituit și contenciosul administrativ și s-a asigurat independența judecătorilor. Dar dați-mi voie, ca om de stânga, să subliniez unul dintre articolele istorice care au schimbat pentru totdeauna percepția și rolul femeilor în societate. Și aici mă refer la faptul că în Constituția din 1923 a fost prevăzut pentru prima dată că drepturile civile ale femeilor se stabilesc pe baza deplinei egalități între cele două sexe. A fost o reușită remarcabilă a organizațiilor civice feministe din acele vremuri, care au continuat presiunea publică până când au reușit ca în Constituția din 1938 să își câștige și dreptul la vot. Este un bun exemplu pentru noi toți să recunoaștem astăzi că au trecut o sută de ani de conservatorism în ceea ce privește relația față de politicile dedicate femeilor în România. Este timpul să ne adaptăm vremurilor și să luăm măsuri, poate chiar cu ocazia unei viitoare revizuiri a Constituției, astfel încât să garantăm cu adevărat egalitatea de gen, dar și o reprezentare corectă a femeilor în societate și politică”, continuă liderul PSD.
Constituția din 1923, spune Marcel Ciolacu, „a avut caracterul unui proiect de țară, acesta nefiind afectat de dezbaterile politice specifice dintre putere și opoziție”.
„Chiar dacă la acel moment au fost voci care au considerat că acel proiect era
(sursa: Mediafax)