Jurnalul.ro Ştiri Politică Marcel Ciolacu, ales în funcția de vicepreședinte al Internaționalei Socialiste

Marcel Ciolacu, ales în funcția de vicepreședinte al Internaționalei Socialiste

de Redacția Jurnalul    |   

Președintele PSD Marcel Ciolacu a fost ales vicepreședinte al Internaționalei Socialiste. „Stânga românească și PSD au primit o nouă recunoaștere internațională”, a scris liderul social-democrat sâmbătă pe Facebook.

„Îi mulțumesc premierului spaniol Pedro Sanchez pentru încrederea pe care mi-a acordat-o pentru a fi alături de domnia sa în următorul mandat pe care îl va avea ca președinte al Internaționalei Socialiste. Acest post de vicepreședinte la nivelul Europei Centrale și de Est mă onorează și se datorează eforturilor făcute de PSD, de toți colegii mei, în ultimii ani, în interiorul familiei noastre politice social-democrate”, a scris Marcel Ciolacu pe rețeaua de socializare.

El spune că alegerea lui este o nouă recunoaștere la nivel internațional a Partidului Social Democrat, după ce, în această toamnă, PSD a obținut un post de vicepreședinte în conducerea PES prin europarlamentarul Victor Negrescu.

„Rămâne cum am stabilit: PSD este partidul care a integrat România în UE și NATO. Cu PSD la guvernare se ridică MCV și avem o șansă foarte bună să aderăm la Schengen. Vom continua să fim aproape de toți colegii noștri social-democrați europeni pentru îndeplinirea obiectivelor noastre naționale alături și prin Internaționala Socialistă”, a adăugat Marcel Ciolacu.

„PSD a obținut astăzi recunoașterea ce cel mai puternic partid de stânga din #Romania! Îl felicit pe președintele PSD, Marcel Ciolacu, pentru alegerea sa ca vicepreședinte al Internaționalei Socialiste!”, scrie, pe Facebook, și Sorin Grindeanu.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri