„Membru al unei familii din burghezia evreiască înstărită (printre puținele cu cetățenie română la 1900), elev al pictorului post-impresionist Iosif Iser, Marcel Iancu a fost sponsorul și ilustratorul revistei Simbolul (1912, unde au debutat viitorii Tristan Tzara și Ion Vinea), apoi, după plecarea la studii în Elveția, decorator al Cabaretului Voltaire și (printre multe altele) promotor al «artei negre»”, remarca istoricul și criticul literar Paul Cernat în deschiderea unui crochiu dedicat lui Marcel Iancu.
Pictor, arhitect, desenator, designer
Dar să facem loc minibiografiei: „Convertit la constructivism după ce participă la fondarea grupului «Artiștii radicali» (1918, cu Hans Arp și A. Giacometti), Iancu se desparte definitiv de Tzara, se întoarce în România și devine, alături de amicul Vinea, cel care va da direcția și PR-ul revistei Contimporanul, cea mai longevivă revistă de avangardă din România. Din nou, finanțarea i se datorează, iar expozițiile internaționale ale grupării sunt de neimaginat fără inteligența și spiritul său organizatoric”. În completare: „Pictura - cu influențe dintre cele mai diverse, de la cubism la expresionism and beyond - i-a fost concurată de activitatea de arhitect, decorator și designer - unul dintre cei mai inovativi de la noi. Noul stil al epocii (cu influențe Bauhaus) i se datorează și lui.”
Militant pentru un nou urbanism
Printre ultimele tușe: „Alături de colegii arhitecți Horia Creangă (nepotul lui Ion Creangă) și Octav Doicescu, Marcel Iancu a publicat în anii ‘30 o broșură-manifest în favoarea noului urbanism bucureștean. A fost un spirit constructiv, echilibrat și un inovator rațional, prețuit de grupări ideologic adverse (criterioniștii îl aveau la mare cinste). A realizat zeci (sute?) de portrete grafice ale scriitorilor; unele dintre ele, celebre, au ilustrat prima noastră antologie de poezie modernă, realizată în 1925 de Ion Pillat și Perpessicius”.
Prigonit de legionari
În loc de concluzie: „După prigoana antisemită din anii dictaturii legionare, Marcel Iancu emigrează în Palestina, viitorul stat Israel, unde se reinventează ca artist și profesor în colonia artiștilor de la Ein Hod. Cota internațională i-a rămas, până azi, foarte ridicată. O personalitate luminoasă, căreia modernitatea noastră artistică îi datorează enorm”.
Nevoia de independență, libertate, viață
Trei adolescenți - Marcel Iancu, Ion Iovanaki (Ion Vinea), Samuel Rosenstock (Tristan Tzara) - creau în Bucureștiul anului 1912 o revistă literară, „Simbolul”, gândită să schimbe din temelii concepțiile desuete și prejudecățile culturale. Publicată în doar patru numere, publicația milita pentru „dreptul poeziei de a fi obscură şi profundă, izolată şi singulară, prețioasă şi ireală”. Trei ani mai târziu, Tristan Tzara pleca la Zürich, unde se afla deja Marcel Iancu.
Un manifest revoluționar
La 14 iulie 1916 avea loc primul spectacol Dada, la Cabaretul Voltaire. Lua naştere, astfel, dadaismul, mișcare care va influența enorm arta europeană. „DADA s-a născut dintr-o nevoie de independenţă, de neîncredere faţă de comunitate. Cei ce sunt cu noi îşi păstrează libertatea. Noi nu recunoaştem nici o teorie. Ajunge cu academiile cubiste şi futuriste, laboratoare de idei formale… Dada nu e nimic, Dada e totul. Dada e viu, haotic, imprevizibil și fără sens, ca viața însăși”, trâmbițau autorii în „Manifestul Dada”, citit de Tristan Tzara la Zürich, la 23 martie 1918.
Crezul
Marcel Iancu n-a ezitat niciodată să-și exprime limpede (și radical) convingerile: „Ne-am pierdut încrederea în cultura actuală. Tot ceea ce este, la momentul actual, trebuie distrus, demolat. Trebuie să reîncepem actul creaței pornind de la o tabula rasa. La Cabaret Voltaire, noi vrem să zguduim ideile, opinia publică, educația, instituțiile, muzeele, bunul simț așa cum este el definit la momentul actual, pe scurt, tot ceea ce ține de vechea ordine”.
Cetățean-model al unui stat în fașă
În 1941, Marcel Iancu a emigrat în Palestina, iar după înființarea statului Israel, la 14 mai 1948, avea să se afirme ca profesor și animator al vieții culturale. Patru ani mai târziu, mister Janco participa, reprezentând Israelul, cu lucrări, la Bienala de la Veneția, iar în 1953 organiza grupul „Orizonturi noi” și o societate de creație artistică la Ein Hod - unde continua seria sa de reliefuri policrome și de picturi în ulei, în care sunt dominante problemele de construcție, rezolvate prin perspectiva unui spirit raționalist.
Succes internațional
Architect angajat la secţia de urbanism a oraşului Tel Aviv și apoi la Ministerul Muncii, Marcel Iancu a coordonat, de asemenea, șantiere de restaurare a unor centre istorice şi a proiectat parcuri naţionale. A predat pictura în diverse institute de artă, iar în 1953 a fondat Departamentul de Profesorat Artistic la Colegiul Oranim. A realizat, de asemenea, scenografie pentru Teatrul Habimah. A avut expoziţii personale la București (între anii 1932 și 1939), la New York (1950), Milano (1961) și Paris (1963) și a participat cu lucrări la expoziția colectivă „Dada”, New York (1954).
Distincții
Activitatea prodigioasă a profesorului Marcel Iancu n-a rămas neobservată. I-au fost decernate Premiul Dizengoff al orașului Tel Aviv (1951) şi Premiul național al statului Israel pentru întreaga activitate artistică (1967).
Cotă în creștere
Marcel Iancu s-a stins din viață la 21 aprilie 1984, cu doar o lună înainte de a împlini 89 de ani, la Ein Hod, Israel. În anii care au urmat, picturile lui, aflate în mare parte în colecţii private, au fost vândute în cadrul unor licitaţii de artă, sumele obţinute pe aceste opere fiind considerabile. În mai 2019, de pildă, lucrarea „Cathedrale” semnată de Marcel Iancu a fost adjudecată, la o licitaţie de avangardă, la preţul de 80.000 de euro.
Confort, nu lux
Clădirea Bazaltin (1935, Piaţa Charles de Gaulle), vila Florica Chihăescu (1930, Bulevardul Kiseleff), vila Jean Juster (1931, strada Silvestru) sau clădirea Jacques Costin (1933, strada Paleologu) sunt doar câteva dintre construcţiile ce poartă amprenta viziunii lui Marcel Iancu, care au dăinuit până în zilele noastre. Iniţial proiectate pentru burghezia cu idei progresiste, aceste clădiri se bazau pe principiul unui „confort în niciun fel condiţionat de bogăţie”. În cincisprezece ani, Marcel Iancu a proiectat patruzeci de clădiri, mai ales locuinţe. La „Biroul de Studii Moderne”, companie de construcţii pe care o deţinea împreună cu fratele sau, Iuliu, „Prințul DADA” a inaugurat epoca primelor case moderne ale Bucureştiului, influenţat de cubism, constructivism sau de gândirea lui Le Corbusier.
De la matematică la arhitectură
Deși a studiat vreme de un an matematicile în Elveția, la Zürich, Marcel Iancu a optat până la urmă pentru arhitectură, în 1917 absolvind Institutul Politehnic din capitala helvetă. N-a renunțat însă la preocupările artistice, doi ani mai târziu românul înființând la Basel, alături de Hans Harp și Alberto Giacometti, gruparea „Artiștii radicali”.
128 de ani s-au împlinit pe 24 mai 2023 de la nașterea lui Marcel Iancu, pictor, arhitect, grafician, artist avangardist
Marcel Iancu a fost un spirit constructiv, echilibrat și un inovator rațional, prețuit de grupări ideologic adverse (criterioniștii îl aveau la mare cinste)”, Paul Cernat, istoric literar
Marcel Iancu a fost fiul unui comerciant evreu din București care a administrat cu succes afaceri în domeniul textilelor
O personalitate luminoasă, căreia modernitatea noastră artistică îi datorează enorm”, Paul Cernat, istoric literar
„Dada e viața fără papuci și fără paralele”, fragment din „Manifestul DADA 1918”