Jurnalul.ro Sport eXtrasport Doliu în sport. Un mare fotbalist român s-a stins din viață, la 91 de ani

Doliu în sport. Un mare fotbalist român s-a stins din viață, la 91 de ani

de Redacția Jurnalul    |   

Fostul fotbalist și antrenor Nicolae Oaidă, campion cu Progresul și selecționat de 7 ori la naționala României, s-a stins din viață la 91 de ani, anunță FRF.

Federația Română de Fotbal a anunțat trecerea în neființă a fostului internațional Nicolae Oaidă, la vârsta de 91 de ani.

Născut pe 9 aprilie 1933, Nicolae Oaidă și-a început cariera de fotbalist ca junior la Steagul Roșu Brașov și Locomotiva Brașov, evoluând apoi la Dinamo Brașov și Dinamo Bacău.

În 1957, a ajuns la Progresul București, echipă cu care a câștigat Cupa României în sezonul 1959-1960. Ca atacant, a înscris 79 de goluri în peste 200 de meciuri din prima ligă.

Pe plan internațional, Oaidă a reprezentat România în 7 partide, marcând un gol sub tricoul naționalei.

După retragere, Nicolae Oaidă a avut o carieră prolifică de antrenor. A pregătit echipe din România, precum Progresul București, Jiul Petroșani și Tractorul Brașov, dar și formații din Libia, Maroc, Egipt și Liban. De asemenea, a activat ca observator federal și membru în comisiile Federației Române de Fotbal.

Subiecte în articol: fotbal nicolae oaida
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri