Jurnalul.ro Ştiri Externe Marea Britanie: Şase candidaţi pentru şefia Partidului Conservator

Marea Britanie: Şase candidaţi pentru şefia Partidului Conservator

de Redacția Jurnalul    |   

Şase parlamentari se luptă pentru a prelua conducerea Partidului Conservator din Marea Britanie şi pentru a-l înlocui pe fostul premier Rishi Sunak după înfrângerea sa istorică în alegerile generale, a transmis luni formaţiunea politică după încheierea depunerii candidaturilor, potrivit AFP.

Partidul, învins după 14 ani la putere, urmează să-şi numească noul şef pe 2 noiembrie, care va deveni liderul opoziţiei şi va dezbate în fiecare săptămână în Parlament cu noul premier laburist Keir Starmer.

Adesea menţionată ca favorită, fostul ministru al comerţului internaţional Kemi Badenoch a fost ultima care şi-a oficializat candidatura.

Într-un editorial, ea a cerut revenirea la valorile conservatoare, acuzându-şi partidul că a fost din ce în ce mai "liberal" în probleme sociale precum genul şi că "a guvernat spre stânga".

Ea se va confrunta în special cu fostul secretar pentru imigraţie Robert Jenrick şi fostul ministru de interne Priti Patel, ambii fiind consideraţi apropiaţi de aripa dreaptă a partidului.

Trei candidaţi consideraţi mai centrişti sunt în cursă: James Cleverly, fost şef al diplomaţiei (2022-2023), Tom Tughendat, fost secretar de stat pentru securitate, şi Mel Stride, un apropiat al lui Rishi Sunak.

Pe de altă parte, fostul ministru de interne Suella Braverman, care este foarte de dreapta şi populară printre cei de la baza partidului, a renunţat. Ea a simţit că nu are suficient sprijin din partea parlamentarilor formaţiunii sale, cărora le-a reproşat că au descris-o ca fiind "nebună, rea şi periculoasă".

Cei 121 de parlamentari ai partidului vor vota în două etape pentru a selecta doi finalişti, care vor fi departajaţi în cele din urmă în octombrie printr-un vot online al activiştilor.

Votarea se va încheia pe 31 octombrie, iar câştigătorul va fi anunţat pe 2 noiembrie.

Rishi Sunak va rămâne în fruntea partidului până la alegerea succesorului său, care va avea sarcina de a redresa o formaţiune slăbită de scorul său istoric scăzut la alegerile generale din 4 iulie, de anii de lupte interne şi de ascensiunea partidului anti-sistem Reform UK al lui Nigel Farage.

AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri