Jurnalul.ro Ştiri Externe Marea Britanie îşi va onora angajamentele asumate ca membru al UE, afirmă purtătorul de cuvânt al Theresei May

Marea Britanie îşi va onora angajamentele asumate ca membru al UE, afirmă purtătorul de cuvânt al Theresei May

Marea Britanie îşi va onora angajamentele asumate ca stat membru al Uniunii Europene, însă cifrele exact privind suma pe care Londra o va plăti pentru Brexit sunt supuse negocierilor, a afirmat marţi un purtător de cuvânt al premierului Theresa May, transmite Reuters. 

"Reiterez poziţia prim-ministrului, exprimată de multe ori, conform căreia Regatul Unit îşi va onora angajamentele asumate în perioada apartenenţei noastre la UE", a declarat presei purtătorul de cuvânt. 

"Niciun stat membru al UE nu va trebui să plătească mai mult şi nu va primi mai puţin în perioada rămasă din actualul plan bugetar", a adăugat el. 

"În privinţa cifrelor exacte şi a scenariilor, toate sunt supuse negocierilor", a mai spus purtătorul de cuvânt. 

Marea Britanie îşi va înainta propunerile pentru rezolvarea obligaţiilor sale financiare faţă de Uniunea Europeană până la Consiliul European din decembrie, a declarat duminică, într-un interviu televizat pentru BBC, ministrul de finanţe britanic Philip Hammond. 

Liderii UE i-au transmis vineri premierului britanic Theresa May că mai este mult de muncă pentru a debloca negocierile privind Brexit-ul, blocul comunitar reamintind de termenul limită, stabilit pentru începutul lui decembrie, până la care şefa guvernului de la Londra trebuie să facă propuneri privind factura ieşirii din UE. 

"Vom înainte propunerile noastre Uniunii Europene la timp pentru Consiliu", a spus Hammond. 

Vineri, Theresa May s-a întâlnit cu liderii europeni cu ocazia unui summit al UE pe teme sociale la Göteborg, în Suedia, în încercarea de a debloca discuţiile privind suma pe care ar trebui să o plătească Marea Britanie la ieşirea din blocul comunitar, care ar trebui să se producă peste 16 luni. 

Ea a semnalat din nou că va spori oferta iniţială, estimată la 20 de miliarde de euro, aproximativ o treime din cât solicită Bruxellesul. AGERPRES

Subiecte în articol: Theresa May
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri