Jurnalul.ro Ştiri Externe MAREA BRITANIE. O fetiță de 5 ani amendată pentru că vindea limonadă

MAREA BRITANIE. O fetiță de 5 ani amendată pentru că vindea limonadă

 O fetiţă de 5 ani a fost amendată cu 150 de lire de un consiliu local din Marea Britanie pentru că a vândut pahare cu limonadă, în valoare de 50 de pence fiecare, participanţilor la un festival din Londra, informează BBC. 

Tatăl fetiţei, Andre Spicer, a declarat că aceasta şi-a amenajat taraba în Mile End, estul Londrei, într-o zonă în care mii de melomani se îndreptau către Festivalul Lovebox care a avut loc în weekend. 

Motivul amendei a fost actul de comerţ fără autorizaţie. 

Spicer a declarat că fetiţa lui a fost încântată de ideea de a-şi instala o tarabă în apropierea locuinţei. "Nu a vrut decât să aducă un zâmbet pe faţa oamenilor. A fost foarte mândră de ea", a spus el. "Dar după puţin timp patru ofiţeri au traversat drumul. Am fost destul de şocat. Am crezut că nu vor face decât să ne spună să strângem şi să plecăm acasă", a completat tatăl adăugând că în schimb poliţiştii şi-au pornit camerele mobile şi i-au informat că fetiţa nu deţine autorizaţie de comerţ. 

Potrivit lui Spicer, fetiţa a izbucnit în lacrimi şi i-a spus: "Am făcut un lucru rău". 

"Am primit apoi o înştiinţare de amendă de 150 de lire. Am strâns şi am plecat acasă", a adăugat tatăl. 

Ulterior, consiliul din Tower Hamlets a anulat amenda şi şi-a cerut scuze. "Ne pare foarte rău pentru că s-a întâmplat aşa ceva. Aşteptăm de la ofiţerii noştri să dea dovadă de bun-simţ şi să facă uz în mod raţional de puterile pe care le au", a declarat o purtătoare de cuvânt din partea consiliului local. "Amenda va fi anulată imediat", a precizat ea adăugând că Andre Spicer şi fetiţa au fost contactaţi şi li s-au transmis scuze. 

Potrivit regulamentului privind comerţul ambulant în locurile publice, pentru desfăşurarea unor astfel de activităţi sunt necesare o autoritaţie, temporară sau permanentă, plata unei taxe, împlinirea vârstei de 17 ani şi îndeplinirea anumitor cerinţe în cazul comercializării de produse de mare risc, precizează sursa citată.

AGERPRES

Subiecte în articol: Marea Britanie limonada amenda fetita 5 ani
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri