Jurnalul.ro Timp liber Jurnalul TV Marea premieră Survivor, lider de audiență! Show-ul continuă diseară, iar miza este vitală în proba pentru imunitate, la Antena 1!

Marea premieră Survivor, lider de audiență! Show-ul continuă diseară, iar miza este vitală în proba pentru imunitate, la Antena 1!

de Redacția Jurnalul    |   

Cel mai așteptat reality show al începutului de an, singurul format care îi scoate pe concurenți din confortul casei și îi pune față în față cu lupta pentru supraviețuire, SURVIVOR, a început aseară la Antena 1 și pe AntenaPLAY. Pasiunea românilor pentru lupta dintre Faimoși și Războinici a fost clară, emisiunea fiind lider de audiență! De la ora 20:00, cele două triburi revin pe traseu pentru a demonstra că au ceea ce le trebuie pentru a rămâne pe mai departe.

Aseară, Adi Vasile s-a întâlnit pentru prima dată cu cei 24 de concurenți și le-a oferit bandanele care marchează oficial intrarea lor în competiție. Motivați de gândul că aceasta este șansa lor, au intrat direct pe traseu într-un joc pentru foc, câștigat de către Faimoși. Și cea de-a doua probă a serii a fost marcată tot de o victorie roșie, la capătul unei provocări intense.

Tot atunci, triburile au ajuns pe insulele lor și au descoperit locul care le va fi casă în următoarele luni. Au înțeles că trebuie să muncească pentru orice formă de confort și că nimic nu se obține ușor în Survivor.

Marea premieră a fost urmărită cu sufletul la gură de către întreaga țara, fiind lider detașat de audiență! Conform datelor oferite de Kantar Media, în intervalul 20:29 – 23:31, la nivelul publicului comercial cu vârste cuprinse între 21 şi 54 de ani, Antena 1 a înregistrat 6.5 puncte de rating şi 24.4% cotă de piaţă, în timp ce, postul secund, PRO TV, avea 6.1 puncte de rating şi 22.8% cota de piaţă. Ierarhia se păstrează şi la nivelul publicului urban, unde Antena 1 a condus clasamentul cu 7.0 puncte de rating și 20.2% cotă de piață, în timp ce locul 2, PRO TV, avea 5.7 puncte de rating și 16.3% cotă de piață. La nivelul publicului național, Antena 1 a înregistrat 7.2 puncte de rating și 19.7% cotă de piață, în timp ce locul 2 , PRO TV, avea 6.2 puncte de rating și 17.0% cotă de piață. În minutul de maximă audiență, de la ora ora 23:03, aproape 1.5 milioane de telespectatori trăiau cu sufletul la gură lansarea!    

În doar câteva ore, după primele nopți pe Insulă, concurenții trebuie să demonstreze că sunt iar gata de traseu! De această dată, miza poate schimba totul – este lupta pentru imunitate. Ce trib se va impune și va scăpa de grija eliminării? Cine va ajunge la imunitatea individuală și va reuși să obțină colanul care îi oferă timp de gândire și liniște în Consiliu?

Nu ratați, în această seară, Survivor! Show-ul poate fi urmărit în fiecare vineri, de la 20:30, sâmbătă și duminică, de la 20:00, la Antena 1 și pe AntenaPLAY.  

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

Sursa:Kantar Media

 

Copyright:ARMADATA S.R.L.

 

Date prelucrate de catre departamentul Research Antena Group

Analiza este facuta pe target-urile 21-54 Urban, Urban All si National

 

Perioada 9 ianuarie 2026

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri