Jurnalul.ro Cultură Muzica Maria Cojocaru și-a adjudecat un scaun la ”The Four – Cei 4”: ”Acolo a început aventura vieții mele”

Maria Cojocaru și-a adjudecat un scaun la ”The Four – Cei 4”: ”Acolo a început aventura vieții mele”

Maria Cojocaru, din Sibiu, spune că și-a dorit să fie la ”The Four – Cei 4” pentru a se putea exprima exact așa cum este. ”Sunt bătăioasă, lupt pentru ce cred și voi lupta pentru fiecare moment pe care o să îl respir pe scaun”, a mărturisit Maria, care a reușit să își îndeplinească scopul și a luat loc pe scaunul Francescăi Ilie.  

            Maria Cojocaru s-a instalat pe un scaun în cea de-a opta ediție ”The Four – Cei 4” după o luptă strânsă. Stilul său i-a cucerit însă atât pe jurați, cât și pe cei din public, chiar dacă puțini știu că aceasta nu ar fi trebuit să fie pe scenă. Până acum, Maria a încercat multe lucruri – de la schi, snowboard sau bascket, iar fiecare activitate a lăsat câte o urmă. ”Am jucat baschet de performanță vreo 7 ani, așa am reușit să îmi și rup glezne, genunchi, piramidă nazală de două ori. Și uite așa am crescut și am ajuns să mă pregătesc pentru viață, alegând arhitectură, ca și obiect de studiu. Înainte de Bacalaureat s-a întâmplat ceva ce nu plănuiam: am ajuns pe scenă, prima dată în viața mea, alături de un band din Sibiu. Și acolo a început aventura vieții mele, de fapt”, ne-a povestit Maria Cojocaru.

            Ca și celelalte lucruri în care a pus pasiune, muzica i-a cerut la rândul său sacrificii, iar cel mai greu moment a fost acela în care Maria a trebuit să fie pe scenă în timp ce se stinge una dintre cele mai dragi persoane din viața sa. ”Bunica a fost omul de care m-am legat într-un fel special. Am crescut cu ea, împărtășeam un caracter asemănător, era mereu refugiul meu. A fost mereu gata de a oferi îmbrățișări calde și vorbe înțelepte. Era foarte fericită că i se însoară singurul nepot, așa că înainte cu o săptămână pregătisem împreună costumul albastru pentru ea, ca să fie "faină" la nuntă. După o zi, a făcut un AVC putenic și a intrat în comă. Medicii se așteptau să moară curând, nu știam ce să facem cu nunta... o nebunie. Surpriza a fost că ea a rezistat eroic toată săptămâna cu aparatele legate de trupul ei. Eu am cântat la nunta fratelui meu, dar și la un alt eveniment în aceeași seară, am dansat, am făcut tot ce am putut eu să fie bine. Când i-am dus pe ai mei acasă, la miez de noapte, după toată nebunia, îmi spune mama, cu privirea blândă, că trebuie să povestim. Dar nu trebuia să povestim nimic. Știam. A fost cea mai dură zi și nebună și faină din viața mea”, își amintește Maria Cojocaru.

De atunci, Maria a încercat să își găsească și un serviciu ceva mai conservator, însă și-a dat seama curând că nu i se potrivesc, așa că a renunțat în fața birocrației și a unei colici biliare. Telespectatorii o pot vedea din nou pe Maria sâmbătă, de la ora 22.00, la Antena 1, când lupta pentru un loc în competiție continuă. Fiecare challenger va cânta o melodie, iar jurații Antonia, Feli, Cheloo și Carla’s Dreams vor evalua prestația sa. Doar cei care primesc toate cele patru voturi ale juraților au dreptul să provoace la un duel pe unul dintre ”Cei 4”.

Publicul din sală este cel care ia decizia finală în urma duelului muzical dintre challenger și unul dintre cei patru. Publicul votează prin intermediul aplicației ”The Four – Cei 4”, iar cântărețul cu cele mai multe voturi se va așeza pe scaun. În situația în care unul dintre ”Cei 4” își pierde locul, există o șansă de salvare: Artiștii care au ocupat de-a lungul competiției un scaun pot fi votați de telespectatori prin intermediul aplicației ”The Four – Cei 4” timp de 24 de ore din momentul părăsirii competiției, pentru a fi întorși direct în finală. Challengerii care nu reușesc să obțină un scaun, nu pot fi readuși în competiție.

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri