Omagiem, iată, omul și scriitorul Marin Preda evidențiind comentariile savuroase ale criticului și istoricului literar Paul Cernat: „Ca director, în anii ’70, al Editurii Cartea Românească, Marin Preda a devenit un reper intelectual și moral contestat de adversarii barbiști (care nu s-au împăcat nici cu prieteniile evreiești ale scriitorului), de cerchiștii sibieni, de unii critici antiruraliști și de scriitori nepublicați din varii motive. Refuzul redogmatizării Tezelor din iulie 1971 (vezi și serialul publicistic Imposibila întoarcere, găzduit de Adrian Păunescu), dar și convorbirile cu Florin Mugur sau culegerea eseistică Creație și morală îl exprimă”.
Romanul incendiar (politic) scris în secret
În continuare, pe firul întins de Paul Cernat: „Scrisă în secret și publicată ca o bombă contestatar-politică în anul morții, trilogia central-europeană și citadină Cel mai iubit dintre pământeni, reinventare inspirată de experiența carcerală a lui Ion Caraion și I.D. Sîrbu, s-a vândut într-un milion de exemplare, inclusiv pe piața neagră, cu cozi de mii de persoane. A prilejuit și o vizită de pomină la Facultatea de Litere din București, cu o dezbatere unde Marin Preda a fost acuzat că vrea să scrie un roman cu un filosof fără a avea pregătire filosofică”. Curat românesc!
Apărat de gânditorul de la Păltiniș
„Cele scrise în apărarea sa de Constantin Noica - într-un splendid eseu literar despre moarte - pot fi privite ca o punere la punct. Preda a fost, ca și Noica (alt teleormănean, dar filosof de dreapta, nu prozator de stânga), un model al rezistenței prin cultură și al supraviețuirii sub vremi cu concesii, dar fără pierderea sufletului - publicul dominant s-a simțit reprezentat de el. Debutat în cercurile de stânga ale publicațiilor Albatros, Timpul ș.a., sub patronajul lui Geo Dumitrescu și Miron Radu Paraschivescu, tânărul autodidact (altfel, cititor de o acuitate rară), a reformat - pe calapodul comportamentismului american și al existențialismului - proza noastră rurală; culmea ironiei, s-a produs și în cenaclul citadinistului E. Lovinescu, care n-a percutat…”, a mai relevat profesorul Paul Cernat.
Viclenie țărănească în anii stalinismului
Mai mult: „Ultramodernul volum de proze abisale Întâlnirea din Pământuri (1948), apărut pe muchia realismului socialist, demolează prejudecata, încuiat-liberală, a inferiorității prozei cu tematică țărănească. După concesii tactice abile, comise cu viclenie țărănească în anii stalinismului (Ana Roșculeț, Desfășurarea, Îndrăzneala), autorul deja consacrat lasă în ofsaid dogmatismul oedipian în Moromeții (1955, cu ilustrații de S. Perahim) - singurul roman-mit al literaturii române postbelice. Cei care au văzut în el o regresie în zona romanului clasic de familie greșesc: dincolo de aparența realist-clasică, e prima monografie epică autenticistă a lumii țărănești din câmpia Dunării (cu ecouri dinspre D. Gusti), iar ironiile anticomuniste cu Ilie Moromete egal eroul de basm rus Ilia Muromeț sunt în oglindă cu acuzele de naturalism ale staliniștilor”.
Cartea fiului, cartea tatălui
„Dincolo de modernizarea existențialistă a marii proze realist-clasice rurale - a urmat Paul Cernat -, marea reușită a lui Preda stă însă în asimilarea perspectivei lui Caragiale (și a criticismului său lingvistic) în contul lumii Moromeților. Pe această linie a avut, de altfel, continuatori importanți, de la șaizecistul Nicolae Velea la optezecistul Mircea Nedelciu și la douămiistul Sorin Stoica. Nu neapărat inferior, deși mai diluat, e Moromeții II (1967) - carte a fiului revoluționar, după o carte a tatălui conservator, un roman politic de vârf al obsedantului deceniu (termen impus tot de Preda), cu un examen intens-dostoievsian al Răului social abisal (temă obsedantă a autorului), un final oniric detonant, o dezbatere memorabilă despre destinul țărănimii și câteva scene erotice îndrăznețe”.
Capodopere și ratări
Tot aici: „Asemenea lui Rebreanu, Marin Preda va încerca să se citadinizeze tematic, marcat fiind de blocarea în complexul Moromeților. Probabil cel mai rescris roman postbelic, intelelectualizatul Risipitorii (carte de tranziție spre deschiderea poststalinistă), a rămas într-un con de umbră, ca și capodopera Intrusul (1968), roman camusian al unui muncitor desfigurat și declasat. A ratat ca dramaturg (piesa antinazistă Martin Bormann) și în nuvela malrauxiană Friguri (în decor vietnamez), parțial în Marele singuratic. În schimb, Viața ca o pradă (1977) e un excelent roman autoficțional de formare, fără nici un rid. Și, deși acuzat de umanizarea mareșalului Antonescu în contul național-comunismului și de recuperarea tânărului ilegalist Ceaușescu (evocat exact ca în reportajul de epocă al lui E. Jebeleanu), Delirul (1975), generator al unui scandal diplomatic ruso-german, e probabil cel mai puternic roman autohton despre Al Doilea Război Mondial”.
Pe raftul celor mari: Balzac, Dostoievski, Steinbeck
Aproape de concluzie: „Nimeni n-a pus, la noi, în pagină, cu atâta forță și prospețime narativă ca Preda conștiință morală și empatie umană drama disoluției clasei țărănești (față cu o modernizare utopic-agresivă), traumele războiului, dislocărie produse de industrializare; prin această reprezentativitate socială și națională, proprie marii proze realiste dintotdeauna, Preda a fost un autor politic, unul dintre aceia de care ducem lipsă în postcomunism. Ca mai toți scriitorii care au scris mai mult decât literatură (Balzac, Dostoievski, Steinbeck), a surclasat canonic autori considerați mai evoluați din punct de vedere formal. Greu traductibil (precum admiratul Caragiale, dar și Călinescu, și Sadoveanu, pe care nu i-a prizat), Marin Preda e un reper obligatoriu pentru oricine vrea să cunoască din interior literatura și societatea românească a anilor 1930-1980”.
Eșec în (marea) dragoste, refugiu în alcool
Și câteva amănunte despre omul Marin Preda: „Viața intimă i-a fost agitată; prima soție (și marea pasiune), Aurora Cornu, a lăsat despre el mărturii care te fac să regreți că n-a scris, ea însăși, literatură; a fost iubit și de cuceritoarele Sorana Țopa (fosta iubită a lui Cioran și Eliade) și Nina Cassian. Căsnicia finală cu Elena Mitev, de pe urma căreia a rămas, precum Camil Petrescu, cu doi băieți, a fost însă un eșec. Jurnalul intim îl arată ca pe un nevrotic angoasat de moarte (s-a refugiat în alcool ca Eugen Ionescu, nu ca Nichita Stănescu și compania). Omul (monșerul, după ticul său verbal celebru) era dificil, un hipersensibil de o umanitate piezișă, tenace”.
Nord și sud
Printre cele din urmă culori: „Marin Preda n-a respins modernizarea satului în numele unui traditionalism desuet, ci a încercat o acomodare rezonabilă cu aceasta, pledând cu raționalitate și înțelegere avizată cauza satului în disoluție. N-a fost un erou, dar a forțat mereu limitele libertății de expresie permise. Prin moromețianism a acreditat un limbaj, o mentalitate și o identitate - semnul rarilor scriitori care definesc o cultură națională modernă. Alături de nordicul Rebreanu, sudicul fiu al lui Tudor Călărașu (modelul lui Ilie Moromete) rămâne romancierul nostru prin excelență. Azi, brandul moromețian produce scandaluri la examenele de Bac și ecranizări controversate, dar de succes, stă bine în sondaje și își așteaptă noile cărți despre fenomenul moromețian”.
102 ani s-au împlinit în 5 august 2024 de la nașterea scriitorului Marin Preda.
„Dincolo de modernizarea existențialistă a marii proze realist-clasice rurale, marea reușită a lui Preda stă însă în asimilarea perspectivei lui Caragiale (și a criticismului său lingvistic) în contul lumii Moromeților”, Paul Cernat, istoric literar
„Marin Preda e un reper obligatoriu pentru oricine vrea să cunoască din interior literatura și societatea românească a anilor 1930-1980”, Paul Cernat
„Omul Marin Preda (monșerul, după ticul său verbal celebru) era dificil, un hipersensibil de o umanitate piezișă, tenace”, Paul Cernat
„Alături de nordicul Rebreanu, sudicul fiu al lui Tudor Călărașu (modelul lui Ilie Moromete) rămâne romancierul nostru prin excelență”, Paul Cernat