Jurnalul.ro Timp liber Media Marius Pancu va prezenta Observatorul de Noapte, la Antena 1: „Sunt nerăbdător să mă reîntâlnesc cu telespectatorii, în direct, din noua casă!”

Marius Pancu va prezenta Observatorul de Noapte, la Antena 1: „Sunt nerăbdător să mă reîntâlnesc cu telespectatorii, în direct, din noua casă!”

Începând din 21 iunie, jurnalistul Marius Pancu va prezenta Observatorul de Noapte, de luni până joi, la Antena 1.

„Sunt nerăbdător să mă reîntâlnesc cu telespectatorii, în direct, din noua casă! Cu plusul de entuziasm, rigoare, ambiţie, documentare până la ultimul asterics, caracteristice oricărui nou început. Pregătim un jurnal mereu altfel, în funcţie de evenimentele momentului, dar care cu siguranţă va aduce concluziile zilei şi premisele conversaţiei de a doua zi dimineaţa. Nu se va feri de subiecte controversate sau trecute la periferia agendei zilnice, atunci când simţim că ele au dimensiuni neexploatate. Va aduce protagonistul zilei pentru interviuri care să lămurească, să edifice, să aducă un plus de informaţie. Va arăta problemele din toate unghiurile şi va pune întrebările care nu s-au pus până atunci. E momentul de neratat dinainte de "Noapte bună", pentru că va veni mereu la pachet cu o surpriză jurnalistică”, a declarat Marius Pancu.

            Începând de lunea aceasta, jurnalistul le va da întâlnire telespectatorilor în fiecare seară, de luni până joi. „Telespectatorii care mă cunosc mă vor regăsi de la ora cu care s-au obişnuit, la Observatorul de Noapte, de la Antena 1, iar cu cei care abia mă vor descoperi sunt convins că voi începe o relaţie de încredere. Sunt Marius Pancu şi încheiem şi înţelegem ziua, în fiecare noapte, la Observator!”, a mai completat acesta.

            Cu o experienţă de peste 12 ani pe piaţa media din România, ca reporter, editor, prezentator de ştiri şi gazdă de talk-show, jurnalistul Marius Pancu este recunoscut pentru incisivitatea cu care abordează subiectele. A început să cocheteze cu jurnalismul încă de la 14 ani, când a debutat la un ziar local din Braşov, dedicat tinerilor. Vreme de trei ani a continuat să scrie, iar apoi a urmat cursurile Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universităţii din Bucureşti. A intrat apoi  în lumea televiziunii, la postul public, unde a participat la diverse emisiuni de dezbateri, urmând ca ulterior să ajungă coprezentator la o emisiune a aceluiaşi post. Rând pe rând au urmat ani ca reporter în domeniul economic, editor şi prezentator de ştiri şi gazdă de talk-show, iar începând din această vară s-a alăturat echipei Observator de la Antena 1.

Subiecte în articol: Marius Pancu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri