Mark Carney conduce Banca Canadei între 2008 și 2013 și Banca Angliei între 2013 și 2020, iar din martie 2025 e premierul Canadei. Volumul Money in Art: From Coinage to Crypto a lui David Trigg (HENI), care include prefața lui Carney, apare în 2024. În foreword, Carney vorbește despre tensiunea structurală dintre bani și artă, povestind discuțiile pe care le poartă cu Damien Hirst în jurul proiectului The Currency, un experiment care pune sub lupă relația complicată dintre valoare, raritate și credință colectivă.
În această conversație, Carney revine constant la ideea de încredere. Banii funcționează pentru că oamenii cred în ei, la fel cum arta funcționează pentru că publicul acceptă convenția valorii. Atât moneda, cât și tabloul sunt instituții simbolice: nu valorează prin substanță, ci prin legitimitate. Când această încredere se erodează - fie prin inflație monetară, fie prin supraproducție artistică - valoarea se dizolvă rapid. Din acest motiv, Carney vede The Currency nu ca pe o simplă joacă speculativă, ci ca pe un experiment despre fragilitatea consensului care susține atât piețele financiare, cât și piața de artă.
De-a lungul istoriei, banii sunt reprezentați adesea ca un „câștig murdar”. De la Trișorii lui Caravaggio, care arată oameni prinși în capcana lăcomiei, la scenele religioase în care Iisus alungă zarafii din Templu spunând că au transformat Casa Domnului într-o „peșteră de tâlhari”, arta explorează constant tensiunea dintre moralitate și avere. În această tradiție vizuală se ascunde un reflex critic persistent. Succesul financiar al artistului, mai ales în timpul vieții, continuă să fie privit cu reticență, ca și cum prosperitatea ar submina autenticitatea actului creator. Carney observă că această suspiciune față de bani este amplificată de idealul romantic al „artistului înfometat”, moștenit din secolul al XIX-lea, în care sacrificiul material devine semn al autenticității creative, iar succesul financiar în timpul vieții e privit cu neîncredere.
De secole, artiștii explorează relația dintre bani și moralitate: Massys pictează The Moneychanger and His Wife (1514), Tițian The Tribute Money (1516), iar Rembrandt surprinde remușcarea lui Iuda în Judas Repentant, Returning the Pieces of Silver (1629). Alte imagini, de la Old Woman Examining a Coin by a Lantern de Honthorst până la Christ Expelling the Money-Changers from the Temple de Colombel, completează galeria marilor reflecții vizuale asupra avariției și lăcomiei.
Carney subliniază că atât arta, cât și banii sunt „depozite de valoare”. Picturile sunt alcătuite din lemn, pânză și pigment; bancnotele, din hârtie de bumbac sau polimer. Valoarea lor nu stă în material, ci în consensul social și cultural care le conferă importanță. Diferența esențială e că banii își conservă valoarea printr-o infrastructură instituțională - stat, bănci centrale, cadre legale -, în timp ce arta rămâne integral expusă instabilității gustului, modei și rarității. Prețuim o bancnotă cu Jane Austen pentru că și alții o apreciază; valoarea unui tablou depinde de percepția privitorilor, de raritate și de contextul cultural care îl legitimează.
Damien Hirst sugerează că monedele sunt ca niște sculpturi, iar bancnotele ca niște gravuri. Ele funcționează ca memorie colectivă și păstrează valoarea simbolică a unei națiuni. Banca Angliei anunță în 2016 că The Fighting Temeraire de J.M.W. Turner va figura pe bancnota de 20 de lire, iar bancnota din polimer cu Turner intră în circulație în 2020. Pictura surprinde melancolia disruptivă a progresului tehnologic - o navă legendară trasă la fier vechi - un comentariu vizual despre tranziție, pierdere și modernitate, observă Mark Carney.
David Trigg apreciază că valoarea nu stă în metal sau hârtie, ci în modul în care aceste obiecte sunt interpretate și integrate în contextul cultural și social. În mod similar, educația nu e valoroasă doar pentru cunoștințele acumulate, ci pentru felul în care acestea permit individului să construiască statut, influență și oportunități economice reale.
Proiectul The Currency al lui Hirst devine o metaforă perfectă. Anunțat în iulie 2021, constă în 10.000 de lucrări unice pe hârtie, pictate manual cu puncte colorate, fiecare corespunzând unui token nefungibil. În primele două luni, proiectul generează aproximativ 25 de milioane de dolari, potrivit Artnet News (25 august 2021), pe baza datelor HENI.
Dar adevărata miză nu e suma, ci decizia impusă colecționarilor: fiecare trebuie să aleagă între lucrarea fizică și NFT-ul care o reprezintă. Varianta nealeasă urmează să fie distrusă.
În octombrie 2022, Hirst arde primele 1.000 de lucrări în propria galerie din Londra, într-un gest transmis live, iar incinerarea continuă zilnic până la finalul expoziției din octombrie, totalul lucrărilor distruse fiind evaluat la aproximativ 10 milioane de lire sterline.
Arderea nu e un act iconoclast, ci un ritual de conversie: valoarea e mutată din materie în registru digital, din obiect în consens, din pânză în credință colectivă.
NFT-ul (Non-Fungible Token) nu reprezintă „imaginea în sine”, ci titlul de proprietate înregistrat on chain asupra tokenului care corespunde versiunii digitale a operei; fișierul media poate fi găzduit separat, iar tokenul funcționează ca dovadă a proprietății. Spre deosebire de banii tradiționali sau de criptoactive, care sunt interschimbabili, fiecare NFT e unic.
Din perspectiva lui Carney, miza NFT-urilor nu e inovația tehnologică în sine, ci faptul că acestea oferă, pentru prima dată în spațiul digital, un mecanism clar de proprietate și proveniență - o problemă veche a artei, nu una nouă a finanțelor. În practică, NFT-urile pot reprezenta imagini, videoclipuri, muzică sau opere digitale. În proiectul lui Hirst, NFT-ul funcționează ca registru de proprietate pentru varianta digitală a operei. Valoarea stă în raritate și în consensul pieței, nu în pixeli.
Astfel, arta devine monedă digitală, iar moneda - artă. Arta contemporană nu evită banii; dimpotrivă, mulți artiști îi folosesc ca material artistic, explorând tensiunea dintre valoarea stabilă și cea volatilă. NFT-urile adaugă un nou strat de proprietate și proveniență digitală. În acest context, un tablou despre bani devine un plasament alternativ: nu oferă lichiditate imediată, dar păstrează valoarea prin semnificație și raritate. Arta devine monedă, moneda devine artă. Ca și educația, un astfel de obiect transformă resursele efemere în capital durabil, protejând împotriva inflației și oferind avantaj comparativ pe termen lung.
Lucrările din volumul lui Trigg - de la pop art-ul anilor ‘60 până la arta digitală contemporană - arată cum artiștii explorează formele banilor și istoriile lor. Ele demonstrează că arta poate fi bani și că banii pot fi artă, păstrând o valoare culturală și simbolică ce scapă adesea piețelor financiare tradiționale.
La final, câștigurile neașteptate - o sumă primită dintr-o rambursare fiscală sau un premiu - sunt numite „bani căzuți din cer”. Expresia, popularizată într-un cântec din 1936, „Pennies from Heaven”, interpretat de Bing Crosby, are rădăcini mult mai vechi, în mitologia Greciei antice. Conform Metamorfozelor lui Ovidiu, Danaë, fiica regelui Acrisius, este închisă pentru a preveni nașterea unui fiu care să-i aducă moartea. Zeus însă se transformă într-o ploaie de aur, pătrunde la ea și o lasă însărcinată, aceasta urmând să-l nască pe Perseu. Una dintre cele mai timpurii reprezentări ale mitului apare pe un crater beoțian din secolul al V-lea î.Hr., care o înfățișează pe Danaë întinsă pe pat, cu aurul curgând peste ea. Legenda inspiră artiști din toate epocile, de la Tițian la Orazio Gentileschi și Gustav Klimt, arătând cum banii pătrund în viața oamenilor nu doar ca instrument economic, ci ca simbol cultural și artistic.