x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Sport Sorana Cîrstea, la un pas de semifinale la Roland Garros! Cine este Mirra Andreeva, adversara din sferturi

Sorana Cîrstea, la un pas de semifinale la Roland Garros! Cine este Mirra Andreeva, adversara din sferturi

de Redacția Jurnalul    |    01 Iun 2026   •   22:00
Sorana Cîrstea, la un pas de semifinale la Roland Garros! Cine este Mirra Andreeva, adversara din sferturi
Hepta/Sorana Cîrstea o înfruntă pe noua „senzație” a tenisului mondial în sferturi

 Jucătoarea rusă de tenis Mirra Andreeva, locul 8 mondial, a eliminat-o duminică pe elveţianca Jil Teichmann (locul 170) pentru a ajunge în sferturile de finală de la Roland Garros, unde o va înfrunta pe românca Sorana Cîrstea (locul 18) într-un duel al generaţiilor, scrie AFP.

La 19 ani, Andreeva s-a impus cu 6-3, 6-2 pe terenul Suzanne-Lenglen împotriva uneia din invitatele surpriză ale celei de-a doua săptămâni a turneului, care o eliminase pe finalista ediţiei din 2023, Karolina Muchova (locul 10), în două seturi în runda precedentă.
Teichmann, fost numărul 21 mondial, atinsese deja optimile de finală la Roland Garros în 2022.

Semifinalistă la Paris în 2024 şi ajunsă sferturi de finală în 2025, rusoaica a obţinut duminică a 33-a sa victorie în acest sezon (un record în circuitul WTA) şi a 19-a pe zgură.

La 36 de ani, Sorana Cîrstea (locul 18, cel mai bun clasament al carierei sale), semifinalistă la recentul turneu W.TA 1000 de la Roma, s-a calificat duminică pentru al doilea său sfert de finală la Roland Garros, la 17 ani după primul.

Andreeva a învins-o pe Cîrstea în singurul lor duel din circuitul WTA, în aprilie, pe zgura turneului WTA 500 de la Linz (Austria), pe care l-a câştigat câteva zile mai târziu.
AGERPRES

×