Mark Stam lansează piesa „Ultima oară”, o poveste despre relațiile toxice și formele iubirii. Vacanța din această piesă are ca „invitați” castele de nisip, valurile vieții, jurăminte, avioane de hârtie, toate într-un drum care merge de la Eden spre Infern.
Începutul piesei este unul suav, cu „Am construit în timp castele de nisip, dar valurile vieții le-au topit de pe pământ.” Mark a metaforizat istoria comună pe care un cuplu o construiește: „Orice relație este inițial ca un turn. Apoi se transformă într-un castel. Fiecare problemă care apare este ca o cameră nouă a construcției. Când treci prin viață, construiești mai multe încăperi și monumente. Circumstanțele ajung uneori să te separe, iar construcția se topește în valurile vieții”, spune acesta.
Artistul a avut parte de un proces îndelungat în compunerea acestei piese: „Inițial, am avut în minte o imagine vizuală, ca un video, cu un om care se topea de parcă ar fi fost din ceară. Stătea în fața unei persoane care îl rănea și se topea într-un mod suav, scurgându-se la picioarele ei. Piesa e foarte diferită acum față de prima variantă. Dintr-o idee inițială din trecut s-a născut ceva mult mai bun. Așa cum omida face un cocon și se transformă în fluture, draftul inițial a fost un cocon pentru melodia finală, „Mă topesc” – unde am putut să îmi exprim trăirile din prezent. Practic, draftul și trăirile din prezent au fost coconul din care a ieșit piesa.”
Melodia vorbește despre relațiile toxice în care unul este dedicat și iubește „nepământesc”, dar nu primește înapoi ceea ce oferă: „Urăști persoana, dar peste 2 minute ești la picioarele ei, gata pentru o rundă nouă de durere. Te topești sub privirea ei.”, spune Mark Stam. Spre final, relația devine un sejur „all-inclusive de trăiri și jurăminte”. El a fost pentru ea doar „o vacanță pe pământ”.
La fel ca toate piesele sale, și aceasta este una sensibilă, întimă și dezvăluie personalitatea lui Mark: „Aș vrea ca oamenii să știe că îmi place să mă deschid prin muzică, aici sunt cel mai cinstit. Vreau să mă cunoască prin melodiile mele. Dacă îmi ascultă muzica, înțeleg cine sunt eu cu adevărat. Ard de nerăbdare să le arăt piesa „Ultima oară” tuturor, să o împart cu lumea întreagă!”
Mark Stam – Ultima oară
Link YouTube: https://youtu.be/__5Cj4DCz4M
Muzica: Mark Stam, Alexandru Cotoi
Text: Mark Stam, Irina Kupko
Producție: Alexandru Cotoi, Mark Stam