Jurnalul.ro Ştiri Externe Marocul interzice botezarea copiilor cu nume ca ''Saddam Hussein'' sau ''Osama bin Laden''

Marocul interzice botezarea copiilor cu nume ca ''Saddam Hussein'' sau ''Osama bin Laden''

Autorităţile din Maroc au decis să interzică botezarea copiilor cu nume precum ''Saddam Hussein'', ''Osama bin Laden'' sau altele care ''aduc atingere moralei şi ordinii publice'', a anunţat ministrul de interne, Mohamed Hasad, transmite EFE joi, citând o informaţie apărută în aceeaşi zi în ziarul ''Asabah''.

Principiile care guvernează problemele de ordin onomastic au fost prezentate de demnitar în parlament, ca răspuns la o interpelare formulată de grupul socialist.

''Libertatea absolută'' a cetăţenilor de a alege numele copiilor lor poate produce ''grave tulburări în cadrul familiei sau în societate'', a afirmat Mohamed Hasad. Există evenimente internaţionale care pot entuziasma unii oameni atât de mult încât aceştia să dea copiilor nume ale unor personalităţi politice sau ale unor extremişti, dar lucrurile se pot schimba, încântarea poate trece, în schimb numele rămâne, a continuat el.

Totodată, ministrul a dat o explicaţie şi pentru faptul că unii funcţionari refuză să înscrie în registrele de stare civilă persoane cu nume berbere. Acestea pot avea o anumită semnificaţie în dialectul unei anumite regiuni, dar au în alte părţi conotaţii sexuale sau legate de animale, potrivit lui Mohamed Hasad. De menţionat că dificultăţile întâmpinate în folosirea limbii şi a numelor berbere reprezintă una dintre principalele plângeri ale mişcărilor berbere din Maroc.

În intervenţia sa din forul legislativ, ministrul de interne a făcut referire şi la determinarea guvernului de a restrânge la maximum folosirea apelativelor ''Sidi'', ''Moulay'', ''Cherifa'' sau ''Lala'', pe care obişnuiesc să le utilizeze familiile care consideră că au dreptul la titluri de nobleţe sau la demnităţi religioase.AGERPRES

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri