Azi dimineață, vechiul meu prieten, Sergiu, s-a stins , discret și retras, așa după cum a și trăit. Foarte adevărat, Sergiu nu a fost un VIP, a fost numai un simplu cetățean al României, trăitor, și el, pe aceste meleaguri. De aceea, moartea sa a trecut neobservată și nu a făcut subiectul unei știri de breaking-news. Prietenul meu Sergiu s-a stins răpus de o boală cumplită, iar suferința și-a ținut-o departe de ochii lumii. Ne știam de peste 50 de ani și chiar dacă, în ultima vreme nu ne-am mai întâlnit, așa, la o șuetă ca de la om la om, am reușit să păstram legătura pe acest pe cât de hulit pe atât de frecventat canal de comunicare botezat Facebook. Chiar zilele trecute i-am trimis un articol apărut în Jurnalul Național și am fost nițel mirat de faptul că, de data asta, Sergiu nu mi-a mai scris câteva rânduri, bune sau rele, despre text, așa cum făcea de obicei. Pentru ca azi la prânz să primesc cumplita veste.
Cum spuneam, Sergiu nu a fost o vedetă, nu a fost un nume, nu a fost o excelență, în schimb a fost un om serios, corect, sincer cu ceilalți, în primul rând cu sine însuși. Există, însă, un fapt anume care m-a făcut să scriu aceste rânduri în memoria lui Sergiu. Recunosc, un fapt divers sau, pentru unii care de mult nu își mai pierd vremea cu gesturile simple și frumoase, ceva, acolo, ca un subiect lacrimogen și desuet. Așadar, cu numai o zi înainte de a se stinge, pe 28 februarie, în preziua Mărțișorului, prietenul meu, Sergiu, a postat pe pagina sa de Facebook un gând senin și bun. Un mărțișor, două păpușele zâmbitoare, legate cu tradiționalul fir de alb și de roșu, imagine pe care el o dăruia dimpreună cu un foarte simplu mesaj: „Cu toată dragostea!!!’’
Postarea a fost făcută la joi, în jurul orelor 17 și, peste mai puțin de 20 de ceasuri, Sergiu se stingea! Am privit îndelung această imagine și dedicația care o însoțește și mărturisesc că nu pot spune decât că, dimpreună, ele întruchipează și exprimă ultimă dorință a unui suflet curat care se pregătește pentru Marea Călătorie. Dăruindu-ne, un gând frumos și bun pentru Ziua Mărțișorului. Gând care, din nefericire, s-a dovedit a fi mesajul său de adio! Și,oricât de greu mi-a fost, nu m-am putut abține să nu pun față în față acest tulburător mesaj, al unui om simplu - mesaj care, cu siguranță, se va pierde în negura anonimatului- cu un anumit soi de mesaje care au acaparat spațiul public și pe cel mediatic. Mesaje de ură, de dezbinare, de hulă și de învrăjbire, pe care, până și în Ziua Mărțișorului, le propagă, cu o patologică înverșunare, unii dintre semenii noștri. Am făcut, cutremurat, această comparație între seninul și generosul mesaj al prietenului Sergiu și vorbele otrăvite pe care le împrăștie în cele patru zări indivizi cu pretenții, cu renume sau chiar cu poziții de vârf în anumite topuri și,tocmai de aceea, am scris aceste rânduri.
Sunt, recunosc, îndeajuns de trecut prin viață, cu bune și cu rele, drept pentru care nu am nici cea mai mică îndoială că, unii- puțin sau mulți?, Dumnezeu să știe…- mă vor taxa ca anacronic, lacrimogen, vetust și așa mai departe. Mă încumet, totuși, să încredințez spre publicare aceste gânduri, păstrând, încă, speranța că bunătatea, respectul, dragostea, solidaritatea și încrederea în celălalt nu au intrat, definitiv și irevocabil, în dicționarul de arhaisme al oamenilor acestor vremuri încrâncenate.