Primul popas a fost la Chișinău, apoi la Tbilisi, și, în continuare, la Tașkent. Am fost și am rămas un îndrăgostit al țărilor din Asia Centrală. Partenerul meu Serghei Mougourdoumov m-a purtat prin tot Uzbekistanul, ca apoi să continuăm călătoria noastră în Turkmenistan și Kîrgîstan. Puțini oameni gustă deliciul acelei zone a lumii. După ce ne-am terminat treaba și m-am ales și cu un covoraș de Buhara, am luat avionul și am aterizat la Moscova. Primele două zile am înnoptat la Ambasada Uzbekistanului, după care m-am cazat la Hotelul International, chiar lângă „Casa Albă”, sediul Parlamentului Rusiei de atunci. În dimineața zilei de 19 august am auzit rumoare sub geamurile hotelului. Când m-am uitat, am văzut un șir de tancuri și un ofițer cu un steguleț roșu că ordona „Foc!”. Imediat în jurul câtorva geamuri ale clădirii s-au format pete negre. Am coborât în hol. Se vorbea despre o lovitură de stat. Nu intru în detaliile politice, dar trebuie să vă spun că în câteva ore cineva de la ambasadă a sosit la hotel și mi-a cerut să-mi iau un bagaj sumar de mână, pașaportul, cărțile de credit și să părăsesc urgent Rusia. Se presupunea că va începe un război civil. Le-am spus că nu am de gând să plec, m-au pus să semnez că rămân pe proprie răspundere și… sănătate bună. Glumeam cu finul meu, care mă însoțea în călătorie, Marius Sipos: „Cum să abandonez eu covorul meu de Buhara și cele câteva tablouri cumpărate la o licitație din Tbilisi. Nici vorbă de așa ceva!”. Am văzut la televizor tot felul de declarații belicoase și am realizat că toată acțiunea va fi, în cele din urmă, un mare bluf. Așa a și fost. După câteva ore, oamenii își plimbau liniștiți cățeii pe străzile din spatele hotelului și se comportau ca și cum nimic nu se întâmpla. În centrul Moscovei au avut loc demonstrații împotriva puciștilor și după discursul lui Boris Elțîn de pe tanc, lucrurile s-au calmat. A doua zi, pe seară, eram împreună cu Marius, în Piața Roșie. Grupuri-grupuri de oameni discutau situația din țară. Tineri studenți la arte plastice făceau caricaturi trecătorilor cu cele câteva tancuri aflate în Piață. Mi-au făcut și mie una, după care ne-am întors la hotel. Seara, la restaurant, a fost chiar plăcută, liniștită. Nimeni nu credea că puciul va reuși sau că situația incertă va mai dura măcar două zile. Chiar a doua zi s-a anunțat că președintele Gorbaciov a fost eliberat din arestul la domiciliu din cabana lui din Crimeea și s-a reîntors la Moscova. Comportamentul lui, ca și cum nimic nu s-a întâmplat, a liniștit definitiv populația și viața a reintrat în ritmul ei normal. Biletele noastre de avion către România erau pentru 21 august, dar zborul era anulat. Niciodată nu am înțeles de ce TAROM a făcut asta. Am luat apoi bilete până la Budapesta, iar de acolo am zburat la București. Aici, întrebări, agitație, conspirații... noi zâmbeam, iar eu mi-am admirat covorul de Buhara întins în sufrageria mea. Urma ca la jumătatea lui septembrie să ajungem la Leningrad. O altă poveste despre evenimentele acelor vremuri la granițele țării noastre.
Sănătate, pace și să nu ratați Jurnalul Național de vinerea viitoare. O să vedeți de ce....