Un măr care, prin dimensiuni, abia depășește un ou de găină a ajuns simbolul unei politici publice eșuate, transformată dintr-o inițiativă educațională într-o caricatură administrativă.
Programul „Un măr pe zi”, finanțat din fonduri publice și europene, ar fi trebuit să încurajeze consumul de fructe în rândul copiilor, să combată obezitatea infantilă și să creeze obiceiuri alimentare sănătoase. În realitate, în multe unități de învățământ din județul Arad, el a ajuns să fie perceput ca o insultă: mere subdimensionate, de calitate îndoielnică, distribuite fără nicio explicație și fără nicio rușine.
Un măr cât un ou
Părinții vorbesc deschis despre situație. Fotografiile trimise pe grupurile de mesagerie arată fructe care nu ar trece nici măcar de standardele minime ale pieței. „Copilul meu a venit acasă și m-a întrebat dacă acesta este mărul despre care învață la școală că e sănătos”, spune un părinte din Arad. „Este cât oul de la micul dejun. Asta nu este educație, este batjocură.”
Elevii, la rândul lor, fie aruncă fructele, fie le duc acasă fără să le mănânce. Unii profesori recunosc, sub protecția anonimatului, că situația este jenantă: „Ni se cere să promovăm alimentația sănătoasă, dar ce exemplu dăm când copilul primește un măr care pare cules din pădure?”
Problema nu este doar mărul în sine, ci întregul mecanism din spatele lui. Programul funcționează prin contracte de achiziție publică, licitații, furnizori și intermediari. Pe hârtie, există standarde de calitate, gramaje minime și obligații clare. În practică, acest control pare să fie formal sau inexistent.
Cine verifică mărimea și calitatea fructelor livrate? Cine semnează recepția? Cine răspunde când copiii primesc produse care nu respectă nici măcar bunul-simț, darămite scopul programului? Răspunsurile sunt neclare, iar responsabilitatea se pierde într-un labirint birocratic.
Cine beneficiază, de fapt?
Întrebarea cheie, pe care tot mai mulți părinți o adresează deschis, este simplă și incomodă: cine se îmbogățește de pe urma acestor copii? Pentru că, evident, cineva câștigă. Merele foarte mici și de calitate slabă sunt mai ieftine. Diferența dintre prețul plătit din bani publici și costul real al produsului se transformă în profit. Un profit obținut pe spatele copiilor, sub umbrela unui program care ar trebui să îi protejeze.
În acest sistem, elevii nu mai sunt copii, ci doar „beneficiari” trecuți într-un raport. Contează cantitatea livrată, nu impactul real. Contează semnătura de pe document, nu dacă fructul ajunge în stomacul copilului sau direct la gunoi.
Programul „Un măr pe zi” ar fi trebuit să fie un instrument de educație și sănătate publică. În Arad, el riscă să devină un exemplu despre modul în care o idee bună este compromisă de lăcomie, indiferență și lipsă de control.
Tăcere instituțională și normalizarea absurdului
Poate cel mai grav este faptul că această situație tinde să fie acceptată ca „normală”. Copiii se obișnuiesc să primească puțin și prost. Părinții oftează și merg mai departe. Autoritățile locale pasează responsabilitatea, iar instituțiile de control par absente.
Dar normalizarea batjocurii este cel mai periculos rezultat. Când statul le oferă copiilor un măr cât un ou și pretinde că își face datoria, mesajul transmis este devastator: „atât meritați”.
Un măr mic, o problemă mare
Nu este vorba doar despre un fruct. Este vorba despre respect, despre onestitate și despre felul în care sunt cheltuiți banii publici. Este vorba despre un program care, în loc să construiască încredere, alimentează suspiciuni legitime.
Până când cineva nu va răspunde clar la întrebarea „cine câștigă din porțiile ridicole oferite copiilor?”, „Mărul rușinii” va rămâne pe băncile școlilor din Arad ca dovadă că, uneori, jaful nu se face cu sacul, ci cu bucata — mică, foarte mică — din farfuria copiilor.