Jurnalul.ro Ştiri Locale O mașină s-a răsturnat și a lovit un stâlp de electricitate în Vaslui

O mașină s-a răsturnat și a lovit un stâlp de electricitate în Vaslui

de Redacția Jurnalul    |   

Echipaje de la ISU Vaslui și de la Ambulanță au fost mobilizate miercuri dimineață la locul unui accident rutier. În eveniment a fost implicată o singură mașină, care s-a răsturnat în afara carosabilului.

Miercuri dimineață a avut loc un accident rutier pe DJ 248, în dreptul localității Rateșu Cuzei, din județul Vaslui.

La locul evenimentului au intervenit pompierii din cadrul Stației de Pompieri Negrești, cu o autospecială de stingere echipată cu modul pentru descarcerare și un efectiv de șase militari. De asemenea, la intervenție a participat și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Vaslui.

ISU Vaslui transmite că la sosirea forțelor de intervenție, s-a constatat faptul că un autoturism era răsturnat în afara părții carosabile, lovind și un stâlp de electricitate. Conducătorul auto, un bărbat în vârstă de 58 de ani, s-a autoevacuat până la sosirea echipajelor, fiind ulterior preluat de ambulanța SAJ pentru evaluare și îngrijiri medicale.

Pompierii au acționat pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor (PSI). Totodată, a fost anunțat distribuitorul de energie electrică, întrucât stâlpul avariat prezenta deteriorări în urma impactului.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: accident vaslui masina stalp
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri