Primele cinci autopompe cisternă de 9.000 de litri, din cele 24 de maşini de pompieri achiziţionate, au ajuns ieri la inspectoratele pentru situaţii de urgenţă din Bucureşti şi din patru judeţe, a anunţat secretarul de stat în Ministerul Afacerilor Interne Raed Arafat.
Potrivit secretarului de stat, creşterea capacităţii IGSU este unul dintre lucrurile pe care s-a concentrat în ultimii doi ani. “Este prima dată când primesc în ultimii doi ani maşini de 9.000 de litri, care încep să înlocuiască vechile maşini de pompieri ce au deja o vechime de zeci de ani. (...) Este un pas foarte important, mai ales în zonele în care lipsesc hidranţi, lipsesc surse de apă, mai ales în zonele rurale”, a spus Raed Arafat, şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, precizând că, în acest an, vor mai fi date Inspectoratelor pentru Situaţii de Urgenţă şi containere de căutare-salvare.
Utilizate și pentru evacuarea apei din zonele sau locuințele afectate de inundații, aceste autospeciale completează parcul auto existent în subunitățile operative ale inspectoratului general din județele Brașov, Constanța, Sibiu și Vrancea.
Tot marţi vor fi trimise inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă 10 microbuze de transport cu câte 17 locuri. Acestea sunt destinate deplasării personalului și echipamentelor la locul intervenției şi vor asigura executarea misiunilor în zonele de competență ale județelor Argeș, Dâmbovița, Dolj, Timiș, Prahova și în Capitală.