Autorităţile filipineze au interzis din motive de siguranţă automobiliştilor din arhipelag să atârne de retrovizoare mătănii sau icoane, suscitând furia bisericii şi a organizaţiilor religioase, relatează luni EFE.
Interdicţia care intră în vigoare de vineri, 26 mai, se înscrie în cadrul unor măsuri pentru a evita ca şoferii să fie distraşi de la volan. Măsurile includ de asemenea interdicţia de a folosi telefonul mobil, de a se machia, de a mânca sau bea în timp ce se conduce maşina, a declarat Aileen Lizada, purtătoarea de cuvânt a regiei naţionale de reglementare a transportului.
Dintre toate aceste măsuri, interzicerea mătăniilor, icoanelor, statuetelor religioase sau altor podoabe pe bordul taxiurilor, mini-busurilor sau altor maşini de transport public a fost cea care a stârnit cele mai multe controverse.
Aproximativ 80% din populaţia filipineză este catolică şi mulţi consideră că aceste amulete îi protejează în trafic.
"Oamenii se simt mai în siguranţă cu aceste imagini religioase, ei cred într-o intervenţie divină şi în faptul că sunt călăuziţi şi protejaţi", a declarat pentru AFP părintele Jerome Secillano.
Piston, o asociaţie a şoferilor şi proprietarilor de 'jeepneys', maşini militare americane adaptate pentru transportul în comun, au denunţat măsura ce nu se sprijină pe niciun studiu care să demonstreze că mătăniile sau alte imagini religioase sunt responsabile ale unor accidente.
"Nu vă jucaţi cu credinţa automobiliştilor", a avertizat George San Mateo, preşedintele asociaţiei Piston. AGERPRES