„Tuberculoza osoasă (morbul lui Pott) declanșată la 19 ani (în urma unei lovituri la coloană în timpul unui meci de fotbal, potrivit surorii sale Dora) l-a transformat pe hedonistul student medicinist la Paris în infirm pentru tot restul scurtei și damnatei sale vieți. Tratamentele în clinici din străinătate (Berck, Leysin) sau din țară (Techirghiol, Braşov, Bucureşti) n-au dat rezultate. Max Blecher s-a întors să moară acasă și s-a dedicat scrisului, ca soluție de amânare a morții”, evoca istoricul literar Paul Cernat în rama unei biografii derulate pe repede-înainte.
Jurnal, meditație, eseu poematic
„Placheta de versuri post-simboliste Corp transparent (1934 - ce titlu!) dă doar o vagă idee despre resursele sale. Ele ajung la cote de maximă intensitate în halucinantul Întâmplări în irealitatea imediată, combinație unică de jurnal, meditație existențială și eseu poematic, în care pre-istoria bolii e recuperată ca «dereglare a tuturor simțurilor», a identității fizice și metafizice. Inferior ca realizare, dar cu pagini de mare cruzime, romanul Inimi cicatrizate (cu varianta manuscrisă Țesut cicatrizat) deghizează obiectiv experiența biografică de sanatoriu de la Berck-sur-mer”, aprecia în continuare criticul literar Paul Cernat.
Fantasme cu boala și moartea
Mai mult: „În «jurnalul de sanatoriu» Vizuina luminată, apărut postum, confesiunea revine în forță, ca o confruntare fantasmatică directă cu boala și moartea. Prozele scurte, reportajele și prozopoemele rispite prin reviste (Don Jazz s.cl.) sunt, și ele, notabile. Schimburile epistolare (cel mai bogat fiind cel cu Geo Bogza, care-i sugerează și titlul «Întâmplărilor») arată o nevoie dramatică de comunicare a suferindului. Max Blecher a corespondat cu Breton, Heidegger, Gide ș.a. A colaborat la reviste suprarealiste franceze și la publicații românești (eseuri excelente despre, între alții, Blake și Kierkegaard)”.
În siajul lui Kafka
Nu în ultimul rând: „Prietenia cu Geo Bogza și soția sa Elisabeta, cu Mihail Sebastian și Sașa Pană, amiciția amoroasă cu Maria Ghiolu și pictorița Lucia Demetriade-Bălăcescu, l-au susținut în acești ani de chinuri asumate discret și demn. Aproape nimic din identitatea sa etnică și socială nu e expus în scrierile sale hipnotice, care-și propun să depășească orice particularism. Comparată ca viziune cu Kafka, Bruno Schulz și Bacovia, proza lui situată între suprarealism, decadentism și existențialism a crescut spectaculos la bursa receptării în ultimele decenii”.
Precizie diabolică
În încheiere: „Pentru acest mare și tragic scriitor, scrisul a fost o proteză (asemenea corsetului de ghips care-l imobiliza pe gutieră), un «corp transparent» compensator și o formă estetică de a-și domina și înțelege suferința. Și-a dorit (și, în momentele de grație, a reușit) să scrie cu «precizia diabolică a picturii lui Salvador Dali». A experimentat stări inaccesibile oamenilor «sănătoși și normali» și le-a consemnat cu rafinament artistic și precizie de clinician. Max Blecher trăiește, spectral, în literatura sa, care continuă să ne bântuie”.
Ultimele cuvinte…
Potrivit mărturiei prietenului Sașa Pană, înainte de a muri Max și-a chemat mama și i-a spus: „Am trăit în 29 de ani mai mult decât alții în 100. Am călătorit, am văzut, am scris. Spune surorilor mele să-și trăiască, fără excese, dar să-și trăiască viața. Să umble pe propriile lor picioare. Să se plimbe unde sunt flori, să culeagă flori. De mine uitați. Și veți uita. E mai bine de plâns lângă un mormânt, decât de compătimit un suferind”.
114 ani s-au împlinit pe 8 septembrie 2023 de la nașterea scriitorului Max Blecher
„Pentru acest mare și tragic scriitor, scrisul a fost o proteză, un «corp transparent» compensator și o formă estetică de a-și domina și înțelege suferința”, Paul Cernat, istoric literar
29 de ani a trăit Max Blecher. S-a stins din cauza unei maladii teribile: tuberculoză osoasă
„Max Blecher trăiește, spectral, în literatura sa, care continuă să ne bântuie”, Paul Cernat, istoric literar