Naţionala României va avea onoarea de a deschide “balul” la EURO 2016, pe 10 iunie, la Saint-Denis, contra echipei gazdă. Din păcate, întregul mapamond va fi ţinut cu sufletul la gură nu atât de meciul propriu-zis, cât de posibilitatea producerii unor evenimente groaznice: atacuri teroriste puse la cale de gruparea islamică ISIS.
Cei doi selecţioneri, Didier Deschamps şi Anghel Iordănescu, şi-au făcut planul de “luptă” pentru meciul de debut, ambii declarând că sunt gata de marea confruntare. Însă adevărata luptă se va da în afara terenului de fotbal. Franţa a fost lovită, la finalul anului trecut, de două atentate teroriste grave, în care 130 de persoane nevinovate au murit, iar peste 350 au fost rănite, chiar în zona Stade de France, în timpul amicalului Franţa - Germania.
Din acel moment, EURO 2016 a devenit prioritate zero pentru autorităţile din Hexagon, care pregătesc intens “meciul” contra terorismului. Acestea au alocat un buget de 17 milioane de euro pentru asigurarea securităţii pe parcursul desfăşurării Campionatului European. “Ameninţarea rămâne la un nivel ridicat, iar Franţa reprezintă principala ţintă”, a afirmat ministrul francez de interne, Bernard Cazeneuve, completat de Patrick Calvar, directorul serviciului francez de securitate internă: “Cu siguranţă, Franţa este cel mai ameninţat stat şi ştim că Daesh (n.r. Statul Islamic) pune la cale noi atentate”.
Temerile francezilor au fost confirmate zilele trecute şi de poliţia germană. “În special din cauza trecutului colonial francez în Africa de Nord, a implicării sale militare în Mali şi a susţinerii luptei împotriva aşa-numitului Stat Islamic în Irak şi în Siria, Franţa este mereu în vizorul atacatorilor islamişti”, a anunţat Biroul Poliţiei Criminale Federale Germane.
Românii vor lua cu asalt Stade de France
Cu toate acestea, ediţia din 2016 a Campionatului European este cea mai aşteptată din istoria competiţiei. Bucuria fotbalului umbreşte ameninţarea teroristă, cel puţin în rândul suporterilor. Tricolorii vor avea parte de o galerie numeroasă, la meciul cu Franţa. 15.000 de români vor fi alături de echipa lui Anghel Iordănescu pe Stade de France.
Estimările organizatorilor turneului final sunt extrem de optimiste. Aproximativ 1.500.000 de spectatori sunt aşteptaţi să asiste la cele 51 de partide care se vor desfăşura pe 10 stadioane. Alte milioane de suporteri, care nu au putut să-şi procure bilete de intrare, vor urmări meciurile din aşa-numitele “fan zone” amenajate special în jurul arenelor.
Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a dat asigurări că suporterii români nu vor avea probleme în Franţa. “Am discutat cu Victoriano Melero (n.r. director în cadrul Federaţiei Franceze de Fotbal), care mi-a spus că toate autorităţile sunt foarte implicate, astfel încât să nu existe nici un risc. Statul francez garantează că va face tot ceea ce este necesar pentru a ne proteja. Oficiali, fotbalişti, suporteri…”, a declarat, zilele trecute, şeful de la “Casa Fotbalului”. Burleanu a făcut şi un apel către suporterii naţionalei noastre: “Să fie alături de tricolori! Fanii trebuie să transfere către naţională emoţia şi determinarea lor”.
Având în vedere toate acestea, rămâne o singură întrebare: cine va triumfa la EURO, fotbalul sau terorismul?
15.000 de agenţi de securitate, la EURO 2016
Francezii susţin că sunt pregătiţi pentru a face faţă ameninţărilor teroriste. Vor mobiliza o armată întreagă de agenţi de securitate aleşi pe sprânceană, care au participat în lunile premergătoare startului competiţiei la o mulţime de exerciţii menite să preîntâmpine eventuale atacuri teroriste. La fiecare partidă de la EURO vor fi prezenţi 900 de agenţi de securitate, cărora li se vor adăuga dispozitive impresionante de jandarmi, poliţişti şi medici.
Pe parcursul desfăşurării CE, spaţiul aerian va fi închis deasupra celor 10 stadioane pe care se vor disputa cele 51 de meciuri de la turneul final. În plus, francezii vor utiliza, în premieră, o tehnologie anti-drone. Asta deoarece autorităţile din Hexagon se tem că teroriştii ar putea folosi drone cu care să efectueze atacuri cu arme chimice şi biologice împotriva spectatorilor. “Este o măsură de descurajare care nu a mai existat vreodată la un eveniment sportiv”, a declarat, pentru BBC, Ziad Khoury, şeful securităţii de la EURO 2016. Nu numai stadioanele vor fi monitorizate şi atent păzite de dispozitivele de securitate, ci şi hotelurile, zonele destinate fanilor şi alte 110 obiective care au legătură cu EURO.