FC Botoșani-CFR Cluj se joacă de la ora 15.00.
„Aflaţi în cel mai greu moment al lor pe prima scenă, moldovenii pornesc în noul an cu gândul la salvarea de la retrogradare, un obiectiv în care botoşănenii cred cu tărie, dovadă fiind mutările realizate în această iarnă la nivelul lotului şi a băncii tehnice. De partea cealaltă, adversară va fi CFR Cluj, echipă care, şi în sezonul actual, luptă pentru câştigarea titlului”, scrie Liga Profesionistă de Fotbal despre acest meci.
Conform Ligii, succesul din ultima rundă, 2-0 la Galaţi, a fost singurul reuşit de FC Botoşani în ediţia curentă, în rest nouă remize şi 11 înfrângeri. CFR Cluj este fără victorie în precedentele şase deplasări din SuperLiga României, interval în care a înregistrat două rezultate de egalitate şi patru partide pierdute.
Derby-ul albastru este titlul sub care LPF prezintă partida dintre Universitatea Craiova și Farul Constanța, programată duminică de la ora 20.00.
"Începem anul cu meciuri foarte grele, în care trebuie să arătăm foarte bine, să exprimăm cel mai bun fotbal al nostru"
"Un an nou, suntem optimiști, sperăm să avem un an foarte bun"
"Sîrbu, Băluță și Benchaib nu vor fi apți pentru acest meci", spune managerul tehnic Gheorghe Hagi, înainte de meci.
FC Hermannstadt - Universitatea Craiova 2-1, din 10 decembrie 2023, a fost singura înfrângere suferită de olteni în ultimele şapte etape, interval în care au mai înregistrat trei victorii şi trei remize. De asemenea, tot o partidă au pierdut şi dobrogenii în precedentele şapte jocuri din campionat (25 noiembrie 2023, FC Voluntari - Farul 4-2), în rest două succese şi patru rezultate de egalitate.
(sursa: Mediafax)