Jurnalul.ro Ştiri Observator CJ Botoșani se dezice de medicii care nu au acționat în cazul Alexandrei: Este inadmisibil

CJ Botoșani se dezice de medicii care nu au acționat în cazul Alexandrei: Este inadmisibil

de Redacția Jurnalul    |   

Este inadmisibilă atitudinea cadrelor medicale care s-au ocupat de Alexandra, spun reprezentanții Consiliului Județean Botoșani, în urma scandalului izbucnit după moartea unei tinere de 26 de ani, însărcinată, în cazul căreia medicii nu au acționat, deși femeia i-a implorat până în ultima clipă.

Sistemul sanitar botoșănean este zguduit în aceste zile de moartea Alexandrei, transmite, marți, CJ Botoșani, într-un comunicat de presă.

„Este inadmisibil ca astfel de cazuri, atât de grave, să se petreacă în unitățile sanitare! Este inadmisibilă atitudinea cadrelor medicale care s-au ocupat de Alexandra! S-au demarat mai multe anchete în acest caz, iar cei vinovați vor trebui să plătească. Nu vom precupeți niciun efort pentru aflarea adevărului și solicit cu fermitate găsirea și pedepsirea cât mai urgentă a vinovaților. Este timpul ca și Colegiul Medicilor și Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România să-i pedepsească exemplar pe cei care au greșit și să facă front comun cu administrația pentru a îmbunătăți calitatea actului medical”, au transmis reprezentanții CJ Botoșani.

Doina Fedorovici, președinta CJ Botoșani, a spus că a cerut mereu și va continua să ceară medicilor și asistenților să arate mai multă empatie față de pacienți și să acționeze doar în interesul acestora, iar dacă nu o vor face, să părăsească sistemul sanitar.

„Din păcate, se pare că nu au făcut-o și în cazul Alexandrei! Tot corpul medical trebuie să înțeleagă că este în slujba oamenilor, că cei care cer ajutorul cadrelor sanitare nu o fac de plăcere. Dacă vor continua să fie indiferenți, atunci vor trebui să părăsească sistemul sanitar. Nu vom abdica de la obiectivul nostru de a îmbunătăți serviciile medicale, chiar dacă va trebui să ne luptăm cu opoziția sistemului medical. Vom pune în aplicare toate măsurile ce vor rezulta din auditul extern comandat de conducerea Spitalului, indiferent cât de dure vor fi acestea”, a declarat Doina Federovici, președinta Consiliului Județean Botoșani, adăugând: „ca femeie și mamă sper ca situații ca devastatorul caz al Alexandrei să nu se mai repete, iar cadrele medicale să-și înțeleagă pe deplin responsabilitățile nobilei misiuni la care s-au angajat, să nu uite niciodată jurământul pe care l-au depus, să arate mai multă empatie față de pacienți și să facă toate eforturile pentru a-i salva pe cei care au nevoie de ajutorul lor”.

CJ Botoșani adaugă că în paralel, programul de investiții în sistemul sanitar botoșănean va continua așa cum a fost gândit de actuala administrație județeană.

„Dacă partea umană ține de fiecare individ în parte, de nivelul de empatie pe care fiecare îl are, noi, ca administrație vom face tot ceea ce este omenește posibil pentru a dezvolta baza materială a spitalului, așa cum am făcut-o și în ultimii ani. Doar pentru Maternitate, Consiliul Județean a derulat și derulează proiecte de aproximativ 5 milioane de euro, finanțate din fonduri proprii, guvernamentale, europene – inclusiv PNRR. Vom continua pe această linie a investițiilor și a dotării spitalului cu echipamente medicale”, a mai spus Doina Federovici.

Ministerul Sănătății a aprobat, la finanțare prin PNRR, proiectul depus de Consiliul Județean Botoșani privind îmbunătățirea programului de screening al nou-născuților din cadrul Secției Exterioare Obstetrică-Ginecologie. Este vorba de un proiect de dotare cu echipamente medicale adecvate pentru îmbunătățirea programului de screening pentru retinopatia de prematuritate, în valoare de aproximativ 265 de mii de lei. Acesta prevede achiziționarea unui kit care va pune în evidență afecțiuni critice ce pot afecta nou-născuții.

Ministerul Sănătății a transmis, luni, că inspectorii sanitari din cadrul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Botoșani s-au deplasat imediat la sediul acestei unități sanitare, unde au efectuat verificări cu privire la respectarea normelor legale în ceea ce privește conformitatea actului medical.

Presa locală din Botoșani a scris că tânăra de 26 de ani, gravidă în 3 luni, i-a implorat pe medici până în ultima clipă să o opereze, însă acest lucru nu s-a întâmplat. Mesajele din telefonul său dovedesc că tânăra a cărei sarcină se oprise din evoluție, le-a scris atât medicului curant, cât și celui de gardă, însă nu a primit ajutor, deși era internată în spital. Astfel, la ora 3:16, tânăra i-a trimis medicului curant mesajul: „Buna seara! Sunt Ivanov Alexandra, însărcinată în 13 săpt. Am venit la Maternitate cu dureri mari de burtă și sângerări. Din păcate bebe e oprit din evoluție. Credeți că se poate face ceva să fiu chiuretată în seara asta? Că nu mai rezist de durere. Exact ca la naștere. Vă rog din suflet”. Nu a primit niciun răspuns.

După o oră, la 4:17, tânăra a trimis un mesaj medicului de gardă. „Sunt Ivanov Alexandra. Credeți că-mi puteți face chiuretajul noaptea asta că nu mai rezist de durere! Vă rog din suflet, simt că o iau razna”. Nici acest mesaj nu a avut răspuns.

Potrivit monitorulbt.ro, la ora 7:30 Alexandra a intrat în șoc, iar la ora 8.20 a fost declarat decesul.

 

(sursa: Mediafax)

 

Subiecte în articol: medic alexandra
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri