Jurnalul.ro Ştiri Social Medic: “E dramatic ceea ce se întâmplă cu supravieţuitorii unui AVC”

Medic: “E dramatic ceea ce se întâmplă cu supravieţuitorii unui AVC”

de Monica Cosac    |   

România se află pe ultimele locuri în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte mortalitatea prin accident vasculat cerebral (AVC), potrivit ultimelor statistici europene. Specialiştii avertizează, însă, că în ţara noastră la fel de dramatic este ceea se întâmplă cu supravieţuitorii unui AVC. Marea problemă a acestor pacienţi sunt complicaţiile, spun medicii, şi ar trebui trataţi integrativ, cu toate problemele lor, “nu pe bucăţi”, aşa cum se întâmplă în sistemul de sănătate autohton.

 

Preşedintele de onoare al Societăţii de Neurologie din România, prof. dr. Ovidiu Băjenaru, spune că accidentul vascular cerebral şi boala coronariană sunt “principalii ucigaşi” ai populaţiei României, însă lucrul acesta nu se înţelege la nivelul autorităţilor.

“Dacă este dramatică mortalitatea, nu este mai puţin dramatic ceea ce se întâmplă cu supravieţuitorii unui AVC. Într-o societate normală, noi trebuie să ne gândim la calitatea vieţii oamenilor în general, a pacienţilor noştri în mod deosebit, şi în cu totul şi cu totul deosebit la supravieţuitorii acestei drame care este AVC. Marea majoritatea supravieţuiesc, problema este cum? AVC nu este o boală primară în sine este complicaţie a altceva. O altă mare problemă a acestor pacienţi sunt comorbidităţile şi complicaţiile. Pacientul cu AVC, în toate etapele de evoluţie a acestor boli, trebuie tratat ca pacient şi nu pe bucăţi. Adică el trebuie tratat integrativ, cu toate problemele lui”, a susţinut Băjenaru.  De asemenea, prof. univ. dr. Bogdan Popescu, a atras atenţia că, în România, AVC “aproape egalează” infarctul de miocard din punct de vedere al numărului de cazuri şi că ar trebui să devină o prioritate din punctul de vedere al politicilor de sănătate.

Nu beneficiază de recuperare medicală

În România, accidentele vasculare cerebrale reprezintă principala cauză de invaliditate majoră în populaţia generală, atât din punct de vedere fizic, cât şi mental. Deşi numărul celor care au suferit AVC este foarte mare, şi au nevoie, pe lângă o echipă multidisciplinară care să asigure un tratament personalizat, şi de recuperare medical, acestia nu beneficiază de proceduri de neurorecuperare.

“Din nefericire, ştim cu toţii cum ne poziţionăm vizavi de incidenţa şi mortalitatea prin boli cardio-vasculare şi cerebro-vasculare comparativ cu statele membre ale UE. Conform European Cardiovascular Disease Statistics, care este apărută la 14 februarie 2017, România se poziţionează din păcate pe penultimul loc în ceea ce priveşte mortalitatea prin AVC, doar Bulgaria ne mai depăşeşte. Cauzele care stau la baza acestor statistici nefaste sunt multiple: finanţarea deficitară, deficit de medici şi cadre medii potrivit unor specialişti, factori de risc asociaţi potrivi altora”, a explicat consilierul de stat Diana Păun, prilejul unei dezbaterii privind recuperarea post –AVC.

Specialiştii estimează că, în România, aproape 65.000 de persoane suferă anual un accident vascular cerebral, iar peste 30% dintre ei au vârste cupinse între 20 şi 50 de ani.

Medicii atrag atenţia asupra necesităţii unor programe adecvate şi a finanţării corespunzătoare tratării pacienţilor post-AVC

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri