Jurnalul.ro Viaţă sănătoasă Starea de sanatate Medicii maramureșeni vor folosi plasma umană de la persoanele vindecate de coronavirus pentru tratarea bolnavilor

Medicii maramureșeni vor folosi plasma umană de la persoanele vindecate de coronavirus pentru tratarea bolnavilor

Un echipament complet de colectare plasmă umană de la pacienții COVID-19 vindecați a fost primit din Germania și va fi folosit de medicii din județul Maramureș. Noul echipament va avea și 1.000 de kituri de colectare plasmă umană și va fi folosit gratuit timp de 12 luni.

Echipamentul de plasmafereză ajută la colectarea plasmei umane de la pacienții vindecați de COVID-19, care apoi va fi folosită pentru bolnavii infectați cu coronavirusul SARS-CoV2.

„Noul echipament va avea și 1.000 de kituri de colectare plasmă umană, astfel că maramureșenii care au COVID-19 vor fi tratați la fel ca bolnavii din țări precum China, Israel, Italia, Germania, Franța, Marea Britanie, Elveția, SUA, Coreea de Sud, care au implementat deja cu succes această terapie, având rezultate foarte bune”, se arată într-un comunicat al CJ Maramureș.

Plasma umană colectată va fi utilizată exclusiv pentru prevenirea infectării persoanelor vulnerabile sau a celor cu risc major de infectare, de exemplu cadre medicale care îngrijesc pacienții infectați, precum și pentru tratarea pacienților critici, conform protocoalelor de utilizare experimentală a acestei terapii, aprobate prin ordin al Ministrului Sănătății.

Președintele CJ Maramureș a estimat că, în perioada următoare, va crește numărul pacienților diagnosticați cu coronavirusț, astfel că va fi nevoie de tratamente performante în lupta cu virusul.

Mediafax

Subiecte în articol: plasma coronavirus
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri