Jurnalul.ro Auto Megane, în varianta pentru familie mare

Megane, în varianta pentru familie mare

Varianta Estate este Meganul familistului. Spre deosebire de Sedan, cu care se poate compara ca dimeniuni, Estate oferă un portbagaj mai încăpător şi acelaşi confort la o lungime cu o idee mai redusă. Calităţile de maşină confortabilă au rămas aceleaşi, iar preţul este cu circa 600 de euro mai mare. Din păcate, cutia EDC cu dublu ambreiaj este şi în acest caz disponibilă cu o singură variantă de motorizare, chiar dacă există două opţiuni în ceea ce priveşte nivelul de echipare. Rămân prezente gadgeturi care dau un aspect premium maşinii: head-up display, cruise control adaptativ sau asistent la parcare.

Estate este un model care se adresează în primul rând familiilor. Pentru că are un portbagaj încăpător care pleacă de la 580 de litri şi poate ajunge la 1695 de litri în varianta cu scaunele din spate rabatate. Atunci când bacheta din spate este complet culcată, spaţiul de încărcare ajunge la o lungime de 1,75 de metri pentru o lăţime minimă de peste un metru. Partea încântătoare este spaţiul pe care Estateul o oferă atunci deschizi hayonul, de peste doi metri. Practic ai posibilitatea să încarci obiecte voluminoase fără să trebuiască să le ridici mai mult 60 de centimetri deasupra solului. Un Estate este ideal atunci când din dotarea zilnică face parte cu cărucior pentru copii sau o bicicletă rabatabilă. La fel de util este în momentul în care pleci în concediu şi soţia s-a gândit să care tot dulapul de haine pentru o vacanţă de o săptămână. Sau dacă vrei să transporţi în siguranţă o plantă decorativă sau un căţel de talie mare.

Răsfăţ în spate

Estate păstrează ampatamentul de 2,71 metri pe care îl are şi Sedanul, chiar dacă lungimea este de 4,62 metri, faţă de cei 4,63 metri ai variantei limuzină. Spaţiul pentru picioare la pasagerii din spate este în continuare de 21 de centimetri. Estate dispune de scaune comode din piele care pot fi doar încălzite pentru ocupanţii din faţă. Nu există posibilitatea de masaj sau ventilaţie. Legătura multimedia cu lumea cu şi cu smartphoneul este dată de sistemul R-link 2. O imensă tabletă de 8 inchi în varianta opţională, sau de 7 inchi în cea standard. De pe această tabletă poate fi reglate multe dintre elementele maşinii. Sistemul multi-sens care permite folosirea unui mod presetat dintre cele disponibile – eco, confort, sport – sau setarea unuia propriu. Prin mici ajustări la nivelul puterii motorului, a modului în care este livrată tracţiunea la roată sau al direcţiei, se pot schimba peformanţele maşinii, în funcţie de stilul de condus al şoferului.

Jocuri de lumini

Şi varitanta Estate poate fi dotată cu un head-up display. Acesta este în versiune de proiecţie pe o plăcuţa de plexiglas transparent. Mai util este displayul central unde sunt afişate o mulţime de informaţii, inclusiv timpul până la impactul teoretic cu maşina din faţă calculat în funcţie de vitezele celor două vehicule sau semnele de circulaţie de pe şosea. Tot la capitolul siguranţă, există la exterior un sistem de avertizare la unghiul mort care se manifestă printr-un led prezent în oglinzile laterale şi care se aprinde, concomitent cu emiterea unui sunet în habitaclu, în cazul unei depăşiri nesemnalizate efectuate în condiţii periculoase. Vederea pe timp de noapte este asigurată de farurile adapatative cu LED Pure Vision care sunt capabile să stingă automată faza lungă când întâlneşte un participant la trafic. Pentru confortul şoferul există senzori de parcare audio pe întreg perimetrul cu tonalităţi diferite, cameră HD pentru mersul în marşarier, dar şi un asistent la parcare care este capabil nu doar să caute locul ideal şi să te asigure că maşina poate fi parcată acolo în condiţii de siguranţă, dar să şi efectueze manevrele în locul tău. Cheia maşinii permite deschiderea automată a uşilor.

Cum trage motorul

Motorizarea nu este prea spectaculoasă. Dar cui îi trebuie multă sportivitate într-o maşină care are ca ţintă, în primul rând, şoferul familist. Versiunea testată de mine a avut sub capotă proplusorul 1,5  litri dCi în varianta de 110 cai putere cuplat la cutia de viteze automată.  Un motor economic care a fost capabil să consume la 4,9 litri de motorină la 100 de km în regim mixt la un cuplu maxim de 250 Nm disponibil. La un trafic de oraş aglomerat, consumul ajunge să atingă 7 litri la sută. Start/stopul pare să economisească din combustibil, dar funcţionarea lui este puţin deranjantă pentru că este necesară o perioadă de timp până din momentul în care apeşi pe acceleraţie şi cel în care are loc deplasarea maşinii. Sprintul nu este prea strălucit şi în ciuda puterii pe care ţi-o dă cuplul diesel, timpul necesar până la 100 de km/h este de 12,7 secunde. Cutia cu şase rapoarte este etajată pentru confort, nu pentru sportivitate, dar este capabilă să remorcheze vehicule de până la 1,4 tone cu sistem de frânare sau de 695 de kilograme fără sistem de frânare. În ciuda gabaritului mai mare decât al unui sedan sau al hatchbackului, Estateul se menţine bine pe viraje şi este stabil la viteze mari, putând atinge, conform producătorului, şi 187 km/h. Pentru că vorbim de o platformă diferită de cea a GT-ului, nici la Estate nu există posiblitatea optării pentru sistemul 4Control cu mişcarea roţilor din spate. Preţul variantei Estate pleacă de la 12.917 şi ajunge la 17.833 de euro fără opţionale.

Avantaje

- spaţiul interior şi în porbagaj

- confortabil

- motor economic

Dezavantaje

- cutia automată disponibilă cu o singură motorizare

- sistemul start-stop are o latenţă la pornire

- poziţionarea suporturilor pentru pahare

Cifre

- 580  litri, volumul portbagajului

- 950 mm, lungimea de încărcare în spatele banchetei

- 854 mm, lăţimea minimă la intrarea în porbagaj

Subiecte în articol: Renault megane
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri