Jurnalul.ro Ştiri Educatie Membrii familiei regale s-au întors la Balmoral după o slujbă religioasă privată

Membrii familiei regale s-au întors la Balmoral după o slujbă religioasă privată

Membrii familiei regale s-au întors la domeniul Balmoral, unde și-a trăit ultima perioadă din viață Regina Elisabeta a II-a. Familia Regală a participat la o slujbă religioasă privată la biserica Crathie Kirk din apropierea domeniului din Scoția, potrivit CNN.

După slujba de la biserica Crathie Kirk, familia regală a făcut o plimbare cu oamenii, pe drumul care duce spre domeniul Balmoral.

Printre membrii familiei regale care au participat la scurta slujbă se numără mulți dintre copiii și nepoții regretatei regine, inclusiv prințesa Anne, soțul ei Tim Laurence și copiii acesteia, Zara Tindall și Peter Phillips.

Prințul Andrew, al doilea fiu al Reginei, și fiicele sale, prințesele Beatrice și Eugenie, au participat, de asemenea, la ceremonie, la fel ca și fiul ei cel mai tânăr, prințul Edward, conte de Wessex, împreună cu soția sa Sophie, contesă de Wessex, și fiica lor Lady Louise.

Un jurnalist CNN aflat la fața locului a văzut plimbarea și mașinile cu membrii familiei regale revenind la proprietate în jurul orei 14:30 (16.30 - ora României).

 

(sursa: Mediafax)

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri