Jurnalul.ro Timp liber Monden Meryl Streep povestea în urmă cu 38 de ani cum a fost agresată de Dustin Hoffman

Meryl Streep povestea în urmă cu 38 de ani cum a fost agresată de Dustin Hoffman

Un vechi interviu pe care Meryl Streep l-a acordat revistei Times a fost dezgropat, după 38 de ani, de publicația Slate, în plin scandal de hărțuire sexuală care a cuprins Hollywood-ul.

În articolul publicat în 1979, Streep povestea cum a decurs o audiție pentru o piesă de teatru care era în regia lui Dustin Hoffman: ”A venit spre mine și a spus: Sunt, râgâie și continuă, Hoffman”, după care m-a prins cu mâna de un sân”. Actrița mai spune că la momentul respectiv s-a gândit: ”Ce porc!”. Meryl Streep nu a jucat în piesa respectivă însă a jucat în același an în filmul Kramer contra Kramer alături de Dustin Hoffman.

Într-o biografie a actriței, scrisă de Michael Schulman, este pomenită relația extrem de tensionată dintre Streep și Hoffman. Actorul a lovit-o de mai multe ori pe Streep în timpul filmărilor susținând că dorea ca anumite scene să fie și mai mișcătoare. Pe lângă violența fizică manifestată de Hoffman acesta a făcut mai multe glume nesărate pe tema morții lui John Cazale, iubitul de la acel moment al lui Meryl Streep.

Dustin Hoffman este acuzat că ar fi hărțuit-o pe fosta asistentă a scriitoarei Anna Graham Hunter. Femeia povestește că pe vremea când avea 17 ani lucra alături de el la filmul ”Moartea unui comis voiajor” iar la un moment dat acesta i-a spus că vrea să mănânce și că își dorește ”un ou fiert tare și un clitoris à la coque”. Pe parcursul filmărilor Hoffman i-a făcut mai multe apropouri deplasat care au fost ”încununate” de gesturi scandaloase, punându-i tinerei mâna pe fund, de mai multe ori.

Hoffman acum de 80 de ani, și-a cerut scuze public.

Sursa: 7sur7.be

Subiecte în articol: meryl streep dustin hoffman
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri