Jurnalul.ro Ştiri Vremea Meteorologii a emis un cod portocaliu de ninsori puternice în 14 județe, până sâmbătă

Meteorologii a emis un cod portocaliu de ninsori puternice în 14 județe, până sâmbătă

Ploile și ninsorile puternice continuă în toată țara. Meteorologii au emis mai multe alerte meteo până sâmbătă, între care un Cod portocaliu de ninsori abundente pentru zona montană din 14 județe.

În intervalul miercuri ora 10:00 - joi ora 06:00, vor fi precipitaţii în zonele montane şi submontane, precum și în cea mai mare parte a Moldovei și local în Transilvania și se vor acumula cantități de precipitații de 15…25 l/mp și izolat 30 l/mp. La munte va ninge, iar în Transilvania și în vestul și nordul Moldovei vor predomina ninsorile, astfel încât stratul de zăpadă nou depus va fi consistent, iar în rest vor fi mai ales ploi.

Local, vântul va avea intensificări cu viteze de 55...65 km/h, iar în zona de munte, la peste 1500 m altitudine, temporar va sufla tare, cu rafale de 70…90 km/h, viscolind ninsoarea şi determinând scăderea vizibilităţii.

Pe intervale mai scurte de timp, intensificări ale vântului vor fi și în Banat, Crișana, sud-vestul Olteniei și nord-estul Munteniei, cu viteze în general de 50...60 km/h.

Un Cod portocaliu a intrat în vigoare miercuri la ora 10:00, până la ora 23:00. În zona Carpaților Meridionali și de Curbură va continua să ningă abundent, iar vântul va avea intensificări susținute, cu rafale de peste 90...110 km/h, în special la altitudini de peste 1500 m, unde va fi viscol puternic, zăpada troienită, iar vizibilitatea va scădea sub 50 m.

Sunt vizate județele Brașov, Covasna, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Vâlcea, Mehedinți, Gorj, Sibiu, Alba, Caraș Severin, Hunedoara, Vrancea și Buzău.

Joi dimineață la ora 6:00 intră în vigoare o informare meteo care expiră sâmbătă la ora 10:00 și anunță că aria precipitațiilor va cuprinde cea mai mare parte a țării. La munte va ninge, în sudul
Banatului, în Transilvania, în Maramureș, în cea mai mare parte a Moldovei precum și în zona subcarpatică a Olteniei și a Munteniei treptat vor predomina ninsorile, iar în rest vor fi mai ales ploi. Local se vor acumula cantități de apă ce vor depăși 15...20 l/mp și pe arii restrânse 25 l/mp, îndeosebi în zona de munte.

O alertă Cod galben, valabilă în intervalul joi ora 6:00 - sâmbătă ora 10:00, anunță că în zona de munte va continua să ningă, temporar însemnat cantitativ și se va depune strat nou de zăpadă
peste cel foarte important deja depus.

Subiecte în articol: cod portocaliu de ninsori
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri