Timp de doi ani, 30 de locuitori din județ au produs intenționat tamponări pentru a obține bani de la firmele de asigurări. Aceștia au vârste între 19 și 58 de ani.
Investigatorii cred că 6 persoane din grup coordonau acțiunile celorlalți 24 de membri ai organizației care produceau intenționat tamponările, scrie bihorjust.ro.
În data de 3 ianuarie 2023, polițiștii au efectuat ample percheziții la persoanele suspecte, sub acuzațiile de înșelăciune și fals.
“În cursul acestei dimineți, începând cu ora 07.00, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice, împreună cu polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, de la Serviciul de Ordine Publică, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, de la Poliția Municipiului Oradea și de la Poliția Municipiului Marghita, alături de luptătorii Serviciului Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, desfășoară 24 de percheziții domiciliare pe raza județului Bihor, la persoane bănuite de comiterea infracțiunilor de înșelăciune, înșelăciune privind asigurările, fals material în înscrisuri oficiale, fals informatic și fals în declarații”, transmite Poliţia Bihor.