Jurnalul.ro Sport Sporturi Miami Open 2016. Irina Begu s-a calificat în turul al doilea

Miami Open 2016. Irina Begu s-a calificat în turul al doilea

Jucătoarea română Irina Begu s-a calificat în runda a doua a turneului WTA Premier de la Miami (Florida), dotat cu premii totale de 6.134.605 dolari, miercuri, după ce a învins-o pe grecoaica Maria Sakkari cu 6-1, 6-3.

Begu (25 ani, 35 WTA) s-a impus într-o oră și 20 de minute în fața unei adversare venite din calificări (20 ani, 131 WTA).

Românca și-a asigurat un cec de 19.530 dolari și 35 de puncte WTA, următoarea sa adversară la Miami Open fiind germanca Sabine Lisicki, cap de serie numărul 29. Lisicki (26 ani, 37 WTA) a învins-o pe Begu în toate cele trei confruntări directe, în 2011 la Dallas și Beijing și în 2014 la Madrid.

 

Agerpres

Subiecte în articol: irina begu miami open
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri