Jucătoarea română de tenis Mihaela Buzărnescu a fost învinsă de americanca Madison Brengle, cu 6-4, 6-1, sâmbătă, în semifinalele turneului ITF de la Midland (Michigan), dotat cu premii totale de 100.000 de dolari.
Buzărnescu (29 ani, 43 WTA), principala favorită, s-a înclinat după o oră şi 20 de minute în faţa favoritei numărul trei (27 ani, 88 WTA).
Românca a comis 5 duble greşeli şi a transformat doar 3 din cele 12 mingi de break create, în timp ce Brengle a fructificat 7 din 12.
AGERPRES