Mihaela Triculescu este noul preşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF).
Specialist în insolvenţe, ea a lucrat la Direcția Control Activități cu risc fiscal și intervenție rapidă în cadrul Agenţiei. Are 19 ani de experienţă în domeniul economic.
Ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a anunţat joi, într-o întâlnire cu presa, că a solicitat premierului Viorica Dăncilă revocarea din funcţie a preşedintelui ANAF, Ionuţ Mişa.
„Strategia mea privind schimbarea ANAF avea nevoie de o altă conducere”, a declarat Teodorovici.
Dăncilă a semnat joi decizia de numire a Mihaelei Triculescu în funcţia de preşedinte al ANAF, cu rang de secretar de stat, informează un comunicat de presă al Guvernului.
Ministrul vrea schimbarea mentalităţii
Printre aşteptările lui Teodorovici în legătură cu schimbarea modului de lucru de la ANAF se numără „schimbarea mentalităţii” şi institutirea unui „comportament onest faţă de contribuabili”, indiferent că aceştia sunt persoane fizice sau persoane juridice.
O altă îmbunătăţire ce ar urma să intervină în activitatea Agenţiei se referă la informatizarea sistemului, la acest capitol constatându-se „o lacună de ani de zile”.
De asemenea, ministrul Finanţelor Publice doreşte o simplificare a modului în care ANAF acţionează în piaţă, precum şi o îmbunătăţire a colectării veniturilor bugetare.
„Totodată, ANAF trebuie să demonstreze că este un partener corect, echitabil, al mediului de afaceri”, a spus Eugen Teodorovici.
Ionuţ Mişa a fost numit preşedinte al ANAF, cu rang de secretar de stat, la sfârşitul lunii martie 2018, printr-o decizie a premierului Viorica Dăncilă. El a deţinut funcţia de ministru al Finanţelor Publice în Cabinetul Mihai Tudose.
„Evaluări trebuie să fie în permanenţă, ANAF fiind o structură importantă a statului, de a cărei activitate depinde cam tot ce înseamnă economie şi nu numai”, Eugen Teodorovici, ministrul Finanţelor.