Jurnalul.ro Timp liber Monden iUmor. Juratul Mihai Bendeac, curtat și în acest sezon de concurente

iUmor. Juratul Mihai Bendeac, curtat și în acest sezon de concurente

Nu mai este deloc o surpriză pentru cei trei jurai ai emisiunii ca pe scena de la „iUmor” să urce oameni al căror umor de calitate să-i cucerească încă de la primele momente.

După cum nici faptul că Mihai Bendeac are i în acest al doilea sezon al emisiunii, ce va fi difuzat în această toamnă, la Antena 1, la fel de multe admiratoare ca în primul.

Întrebat de reporterul Observator Special cum se simte să fie atât de curtat, Mihai a răspuns că toată această curtoazie i se pare mai degrabă o sursă de umor: ,,În momentul în care vine o femeie la mine, indiferent dacă este tânără sau bătrână, mi se pare o sursă de umor, deoarece am i eu oglindă acasă i mă văd.’’, a adăugat cu modestie i sinceră uimire juratul de la iUmor.

Care sunt gesturile care le vor da de gol pe concurentele care-l admiră pe Mihai Bendeac i ce vor declara cel mai curajoase dintre ele atunci când se vor afla faă în faă cu juratul de la iUmor, telespectatorii pot vedea din această toamnă, la Antena 1, odată cu începerea celui de-al doilea sezon al emisiunii cu cele mai multe hohote de râs pe minut.

 

 

 

Subiecte în articol: mihai bendeac jurati juriu
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri