Filmările pentru cel de-al treilea sezon al serialului ”Băieți de oraș” i-au pus pe actori în situații limită, scenariul scris de Mihai Bendeac cuprinzând și scene filmate în condiții extreme, în plină iarnă, pe Transfăgărășan.
La aproximativ -20 de grade Celsius și cu picioarele adâncite în zăpada ce prin multe locuri atingea și chiar depășea un metru, filmările au fost o adevărată provocare.
”Pentru ”Băieți de oraș” sezonul III a fost efectiv nevoie de o echipă de comando. Și veți înțelege în curând de ce spun asta. Foarte, foarte greu, dar frumos”, declară Mihai Bendeac.
Vântul puternic, ninsoarea și temperaturile scăzute au făcut ca munca întregii echipe să fie una foarte dificilă, iar pentru orele în șir de filmare în aceste condiții a fost nevoie de măsuri speciale.
”Deși am folosit mai multe straturi de haine și șosete, și încălzitoare, tot nu au fost de ajuns pentru temperaturile scăuzute de acolo”, spune stilistul Hilke Muslim, cea care se ocupă de ținutele actorilor din ”Băieți de oraș” și care consideră că o astfel de producție este cu mult mai dificil de filmat în timpul iernii.
Cel de-al treilea sezon ”Băieți de oraș” vine cu foarte mult umor și un scenariu autentic ce îmbină teme cât se poate de actuale care parodiază viaţa „băieţilor de oraş“. Telespectatorii vor avea parte de o mulțime de surprize îmbinate perfect cu umor și ironie de neegalat, de Mihai Bendeac și colegii săi, în curând, la Antena 1.