Jurnalul.ro Ştiri Externe Mii de oameni au trecut pe lângă sicriul Reginei Elisabeta a II-a, în timpul nopții

Mii de oameni au trecut pe lângă sicriul Reginei Elisabeta a II-a, în timpul nopții

Mii de oameni din toate categoriile sociale au trecut în timpul nopții pe lângă sicriul Reginei Elisabeta a II-a, care a fost depus la Westminster Hall din Londra. Oamenii i-au adus un ultim omagiu celui mai longeviv monarh britanic înainte de înmormântarea care va avea loc luni, scrie Reuters.

Oficialii se așteaptă ca aproximativ 750.000 de persoane să treacă pe lângă sicriul reginei până luni, la ora 6.30.

Coada formată de oameni are în permanență câțiva kilometri și se întinde de-a lungul malului sudic al râului Tamisa. Oamenii au așteptat multe ore pentru a ajunge în locul în care este așezat sicriul regal.

Thomas Hughes, în vârstă de 20 de ani, care a așteptat aproape 14 ore împreună cu fratele său, a declarat că a fost copleșitor să vadă în sfârșit sicriul.

„Faci totul pentru că vrei să îi acorzi respect acestei doamne... și cred că atunci când treci prin asta și apoi ajungi la momentul pe care îl aștepți ești doar puțin mai emoționat", a spus el.

Cei mai mulți oameni de la coadă sunt britanici, dar există și persoane din străinătate. În mulțime se află tineri și bătrâni, foști soldați cu medalii și copii mici, purtați în brațe de părinții lor.

Unii au spus că au venit pentru a-și reprezenta părinții în vârstă, alții pentru a fi martori ai istoriei și pentru a-i mulțumi reginei pentru modul în care a condus Regatul Britanic.

Sicriul Reginei Elisabeta a fost așezat în centrul Westminster Hall, pe un catafalc mov, plasat pe o platformă roșie. Acesta a fost acoperit cu un steag lângă care se află Coroana Imperială de Stat așezată pe o pernă, alături de o coroană de flori.

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: regina elisabeta a ii-a
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri