Jurnalul.ro Ştiri Educatie Mii de profesori și limba română s-au specializat în noua formă de Evaluare Națională

Mii de profesori și limba română s-au specializat în noua formă de Evaluare Națională

Peste 15.000 de profesori din întreaga țară au urmărit webinarele dedicate disciplinei Limba și Literatura Română, organizate de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României.

Noua structură a subiectelor de Evaluare Națională, la disciplina limba și literatura română a fost dezbătută în cadrul ediției a III-a a programului național de cursuri pentru profesori, WEBDIDACTICA, desfășurată în perioada 8-26 februarie. 

Specialiștii WEBDIDACTICA au pus accent competențele pe care profesorii trebuie să le dezvolte elevilor care vor susține, începând din acest an, examenul de Evaluare Națională.

Joi, 26 februarie, va avea loc ultimul webinar al acestei ediții WEBDIDACTICA, și este dedicat disciplinei Matematică. Acesta va fi susținut de Prof. Dr. BOGDAN CRISTESCU, Colegiul Național ”Mihai Eminescu”, Iași, membru în Comisia Națională de Matematică.

Proiectul este realizat în parteneriat cu Centrul de Carte Străină Fischer International, Academia de Inovare și Schimbare prin Educație din Republica Moldova, Greco, MGT Educațional, în cadrul campaniei “Liga Profesorilor Excepționali”. Participarea la aceste webinare a fost gratuită. Cadrele didactice înscrise în program vor primi un certificat de participare.

Seria de webinare dedicată disciplinei Limba și Literatura Română pot fi urmărite pe canalul de youtube al FDVDR. https://www.youtube.com/channel/UCI8HBkRrqe6fc89p5QVo6Ig

 

 

TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri