Jurnalul.ro Ştiri Externe 1 milion de medici indieni intră în grevă, după ce o doctoriță de 31 de ani a fost violată și ucisă

1 milion de medici indieni intră în grevă, după ce o doctoriță de 31 de ani a fost violată și ucisă

Spitalele și clinicile din India refuză pacienții, cu excepția cazurilor de urgență, sâmbătă, deoarece cadrele medicale au început o grevă de 24 de ore în semn de protest față de violarea și uciderea unei doctorițe în orașul Kolkata din estul țării, scrie Reuters.

Mai mult de un milion de medici sunt așteptați să se alăture grevei, paralizând serviciile medicale din cea mai populată națiune din lume.

Greva a întrerupt accesul la procedurile medicale elective și la consultațiile ambulatorii, potrivit unei declarații a Asociației Medicale Indiene.

O doctoriță în vârstă de 31 de ani a fost violată și ucisă săptămâna trecută în interiorul unui colegiu medical din Kolkata, unde aceasta lucra, și a declanșat proteste la nivel național.

Medicii cer ca ancheta să fie accelerată, iar vinovații să fie pedepsiți în cel mai dur mod posibil. De asemenea, ei solicit autorităților creșterea nivelului de securitate în spitale.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

Subiecte în articol: medici greva india proteste
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri