Cine m-a urmărit în acest colţ de pagină poate ţine minte că una dintre temele mele preferate - ca să nu-i spun obsesie – e faptul că, la Bruxelles, românii sunt singurul grup care are membri dispuşi oricând să joace chiar împotriva statului lor dacă interesele unui prieten – politic sau doar conviv – cer asta.
Să ne înţelegem! Instituţiile europene nu sunt foarte diferite de cele româneşti. E drept, regulile primează, iar frica de încălcarea legii ori reglementărilor instituţionale interne e mai puternică, însă, la fel ca oriunde în lume, reţelele informale de amici, foşti colegi, parteneri de pat sau de pahar sunt esenţiale. Uneori contează mai puţin funcţia interlocutorilor şi mai mult relaţia lor personală. Un prieten comun poate face minuni într-o negociere între state cu interese antagonice. Deşi voiam să cred altceva, am înţeles că Bruxelles nu este locul în care politica se face doar cu argumente precum în Grecia Antică, ci spaţiul în care, ca-n orice altă parte din lume, contează foarte mult prieteniile. Iar unora dintre români le-a plăcut atât de mult jocul ăsta, încât de dragul bunăvoinţei unui prieten străin n-au avut nicio jenă să ignore interesele naţionale.
Iar cazul Kovesi – vorbim deja de un caz – e un exemplu perfect de joc făcut spre câştigarea bunăvoinţei altora. Să nu vă închipuiţi că unii dintre fanii ei cei mai vocali sunt nişte cavaleri ai dreptăţii care nu pot dormi de grija luptei anticorupţie. Mă rog, unora dintre ei s-ar putea ca anticorupţia să le dea insomnii, însă nu în sensul clamat. Printre avocaţii cauzei Kovesi sunt câţiva europarlamentari care au alt gen de insomnii, politice. Pur şi simplu viitorul lor politic e neclar şi nesigur. Iar cazul fostei şefe a DNA este poate ultimul tren să mai salveze ceva. Poate nu un nou mandat european, dar ceva pe aproape. Deşi obişnuită să discern între atâtea fake-news-uri, recunosc ca am fost şocată să urmăresc toate teoriile privind audierea de către procurori a lui Kovesi şi pe care inclusiv europarlamentarii o legau de o audiere care avea loc peste mai bine de o săptămână în Parlamentul European. Iar ei ştiau foarte bine asta! De ce au eludat adevărul cu bună ştiinţă? Mi-e greu să spun, dar nu-mi iese din cap ceva. Marile state ale Uniunii – ne place sau nu, există aşa ceva – vor să aducă orice instituţie europeană în sfera lor de influenţă. Noul parchet european e o mare miză. Cei trei îşi pot asigura un viitor european liniştit dacă-şi aduc contribuţia dacă nu decisiv, măcar vocal la arondarea noului parchet unui puternic stat european. Ghiciţi statul!