”Academicianul Nicolae Manolescu, președintele Uniunii Scriitorilor și personalitate marcantă a culturii române, s-a stins din viață în după-amiaza zilei de 23 martie 2024, la Spitalul Universitar de Urgență Elias, în urma complicațiilor severe cardiace și pulmonare survenite pe fondul unor suferințe cronice preexistente”, a arătat, într-un comunicat, Spitalul Elias.
”Nicolae Manolescu s-a nascut la 27 noiembrie 1939, la Rîmnicu Vâlcea. A absolvit liceul ,,Gheorghe Lazăr” la Sibiu, în 1956, și Facultatea de Filologie la București, în 1962. În 1974 obține titlul de doctor în litere cu studiul monografic Contradicția lui Maiorescu. A fost critic, istoric literar si eseist, editorialist, jurnalist, profesor de literatura română la Universitatea din București, membru corespondent al Academiei Române (din 1997), președinte al Uniunii Scriitorilor din România și ambasador UNESCO la Paris. Din 1990 conducea revista România literară. Din activitatea sa impresionantă merită amintite câteva volume, care pentru mulți au fost adevărate repere formatoare: Lecturi infidele (1966), Metamorfozele poeziei (1968), Contradicția lui Maiorescu (1970), Introducere in opera lui Alexandru Odobescu (1976), Sadoveanu sau utopia cărții (1976), Arca lui Noe. Eseu despre romanul românesc, I-III (1980-1983), Despre poezie (1987), Dreptul la normalitate. Discursul politic și realitatea (1991), Cărțile au suflet (1995), Literatura română postbelică. Lista lui Manolescu, I-III (2001), Cititul și scrisul (2002), Inutile silogisme de morală practică (2003), Poeți moderni (2003), Istoria critică a literaturii române (2008), Viață și cărți. Amintirile unui cititor de cursă lungă (2009)”, scrie Ministerul Culturii în postarea de pe pagina sa de Facebook.
(sursa: Mediafax)