Dezbaterea publică pentru noile criterii de clasificare a unităților de cazare și de alimentație publică a avut loc ieri, nu fără scandal, la Ministerul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului. S-a renunțat la prosoapele obligatoriu albe și sterilizate, la clasificarea bodegilor sătești și a cârciumilor de cartier, precum și la multe alte situații absurde pe care funcționarii ministerului le trecuseră pe lista viitoarelor modificări – semnalate de Jurnalul, într-o serie de articole. Reprezentanții Federației Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) au părăsit sala, dar lista lor de propuneri a fost discutată și aprobată, în cadrul dezbaterii. O problemă pe care hotelierii nu o înțeleg este graba de a implementa noile norme pe care Ministerul Economiei le schimbă acum, cu începere de la 1 iunie, deși perioada coincide cu cea a debutului sezonului estival pe litoral, astfel încât modificările ar putea crea blocaje.
Reprezentanții FPTR au declarat, după ce au ieșit de la dezbaterea publică de ieri, că ministrul Irineu Darău nu a participat la discuțiile cu mediul de afaceri și nici măcar nu a trimis la dezbatere un secretar de stat specializat pe turism. Fostul secretar de stat care s-a ocupat de acest domeniu și-a dat demisia, fiind de la PSD, dar USR nu a avut un înlocuitor pentru el și a trimis un membru de partid care se ocupă de relații externe. Acesta i-ar fi invitat afară din sală pe reprezentanții FPTR, „dacă nu le convine” propunerea ministerului pentru modificarea criteriilor de clasificare.
Cu toate acestea, rezultatele dezbaterii publice de ieri sunt bune, pentru că s-a ajuns la un consens în privința eliminării tuturor situațiilor absurde pe care le conținea inițial textul ordinului de ministru care va modifica regulile din turism. Membrii FPTR spun că Irineu Darău ar fi insistat ca toți directorii din minister să semneze textul inițial, deși nu avea niciun aviz de specialitate și nu putea fi aplicat.
Nicolae Bucovală, prim-vicepreședinte al FPTR, a explicat, pentru Jurnalul, că normele care au apărut inițial au fost copiate dintr-un proiect mai vechi, despre care se știa că a fost conceput greșit. Hotelierii au fost surprinși de faptul că s-a revenit la acel proiect care deja fusese discutat și respins de mediul de afaceri, dar cei care au descoperit documentele și le-au prezentat încă o dată ca noi nu au ținut cont de aceste dezbateri inițiale, care au avut loc în ultimii ani de mai multe ori.
Proveniența unei părți din proiectul care a stârnit scandal în acest domeniu de activitate ar fi dintr-un proiect lansat inițial în 2013 și reluat acum 7 ani, fiind din nou discutat și respins de mediul de afaceri, din simplul motiv că nu s-ar putea aplica și nici nu are legătură cu standardele internaționale din turism.
Riscul era de blocaj total în turism
Nicolae Istrate, vicepreședinte FPTR, a explicat că dacă proiectul ar fi fost aplicat așa cum era în forma inițială, s-ar fi ajuns la blocaj total în turism, la fel cum s-a întâmplat și atunci când Guvernul a decis coplata voucherelor de vacanță, iar FPTR a avertizat că nu se va putea aplica.
FPTR a solicitat suspendarea ședinței de dezbatere publică și prelungirea discuțiilor privind proiectul MEDAT de modificare a normelor de clasificare turistică, până la analizarea tuturor neregulilor semnalate de organizațiile patronale, într-un grup de lucru format din experți.
„Federația susține actualizarea legislației, digitalizarea și creșterea calității serviciilor turistice, însă aceste obiective nu pot fi atinse prin texte neclare, obligații greu de aplicat, lipsă de corelare cu legislația primară și suprapuneri de atribuții între instituții. În forma actuală, proiectul riscă să transforme certificatul de clasificare într-un „supraaviz”, care dublează atribuțiile DSP, DSVSA, ANPC, ISU, ITM, ale autorităților locale și ale altor instituții cu competențe proprii”, a transmis FPTR, care subliniază că modificările legislației privind clasificarea turistică nu pot fi discutate responsabil fără un tabel comparativ complet, fără analiză de impact și fără puncte de vedere din partea instituțiilor cu atribuții de control.
S-a cerut corelarea cu standardele celorlalte state
Hotelierii au cerut ministerului de resort să verifice mai întâi normele și standardele din alte țări europene, pentru a vedea cât de departe au ajuns autoritățile din România cu solicitările, trecând cu mult peste standardele celorlalte state.
„În cadrul dezbaterii publice de astăzi, reprezentanții FPTR s-au retras, înțelegând că proiectul de ordin supus dezbaterii publice a fost analizat și avizat de către reprezentanții direcțiilor de specialitate, aceeași care au participat la ședința de astăzi. FPTR solicită prelungirea dezbaterii publice, refacerea textului proiectului și constituirea unei comisii tehnice reale, cu participarea reprezentanților ministerului, a Direcției Juridice și a organizațiilor patronale din sectorul turism, hoteluri și restaurante. Turismul românesc are nevoie de standarde mai bune, dar standardele bune nu se construiesc prin confuzie, suprapuneri și improvizație administrativă”, a mai transmis federația.
La dezbatere nu au fost prezente toate asociațiile profesionale, în sală rămânând până la finalul discuțiilor doar cei de la Asociația Națională a Agențiilor de Turism (ANAT) și Federația Industriei Hoteliere din România (FIHR), care au dezbătut, punct cu punct, toate propunerile venite din partea reprezentanților industriei ospitalității, inclusiv pe cele depuse de FPTR.
Noile norme ale ministerului vor începe să se aplice de la 1 iunie, după ce s-au eliminat obligațiile considerate absurde de către toți reprezentanții asociațiilor patronale și profesionale din acest sector de activitate.