Jurnalul.ro Ştiri Educatie Ministerul Educaţiei vrea mai mulţi bani din recunoaşterea diplomelor

Ministerul Educaţiei vrea mai mulţi bani din recunoaşterea diplomelor

de L. Budin    |   

Taxele pentru echivalarea sau recunoaşterea diplomelor de studii, percepute de Centrul Naţional de Recunoştere şi Echivalare a Diplomelor (CNRED) se vor dubla, potrivit unui ordin de ministru pus în dezbatere publică pe site-ul Ministerului Educaţiei Naţionale. Astfel, de la 50 de lei, cât este în prezent taxa pentru echivalare sau recunoaşterea studiilor preuniversitare şi universitare va ajunge la 100 de lei. Totodată, vizarea actelor de studii va costa 50 de lei de document, în loc de 20 de lei, cât este în prezent. Practic, orice student român sau elev care pleacă la studii în străinătate are nevoie de documente de la CNRED. La fel şi elevii şi studenţii străini care vor să studieze în România, ca să le fie recunoscute studiile.

De creşterea acestor taxe vor fi afectaţi şi angajaţii care au făcut studii sau au obţinut calificări în alte ţări şi care doresc ca diplomele să fie recunoscute în România.

Ordinul care majorează taxele a fost făcut public pe 23 august şi rămâne în dezbatere publică timp de 10 zile. Documentul este semnat de ministerul interimar, Valer-Daniel Breaz.

 

Taxe propuse

Noile taxe supuse dezbaterii publice sunt:  recunoașterea/echivalarea studiilor preuniversitare și universitare: 100 lei; vizarea actelor de studii, a anexelor la actele de studii și a documentelor care atestă calitatea de student: 50 lei pentru fiecare act; eliberarea adeverințelor privind studiile efectuate în România și în străinătate: 50 lei; eliberarea documentelor în limbile engleză și/sau franceză: 50 lei; efectuarea de fotocopii ale documentelor necesare prestării serviciilor Centrului Național de Recunoaștere și Echivalare a Diplomelor: 1 leu/filă. 

Subiecte în articol: diplome recunoastere
TOP articole pe Jurnalul.ro:
Parteneri